Dana Bugnar lansează „Visul”, miercuri, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită să faceți cunoștință cu Dana Bugnar, în calitate de autoare a volumului de poezii „Visul”, ce va fi lansat public miercuri, 5 octombrie 2022, la ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

„Scriu pentru că așa simt! Îmi place să transmit emoție, păstrând mereu îndemnul: «Iubește-te și iubește! Iar dacă ești suficient de norocos să fii diferit, nu te schimba niciodată!» Iar în Visul, visul din apus, vă aștept să descoperiți poezia mea, una de suflet!”, transmite autoarea care a mai publicat și alături de alți poeți, în antologii precum Verbum, una dintre publicațiile Consiliului Județean Alba și ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Evenimentul de miercuri, 5 octombrie 2022, are loc în cadrul proiectului 3.17 Lansări și prezentări de carte, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Vă așteptăm la lansare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *