Premieră pentru România: Pe 16 septembrie, românii vor putea putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor

Săptămâna Europeană a Mobilității va fi sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din țarăRomânia Schimbă PET-ul cu biletul.

Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din 65 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacelele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde.

Inițiatorii acestei campanii, care a cunoscut un real succes în cele 9 orașe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, au hotărât să facă un pas înainte către un viitor sustenabil și au decis extinderea acesteia la nivel național în 65 de orașe cu transport în comun, din toate județele țării.

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor, care vor fi ulterior transformate în noi resurse. Totodată, campania are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu 5 PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în automatele Tomra de colectare separată din parcările și din interiorul magazinelor Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare. Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România. Lista completă a localităților și magazinelor participante poate fi consultată aici – https://tinyurl.com/LocatiiSchimbaPetulCuBiletul.

Extinderea campaniei este posibilă deoarece, începând cu 1 septembrie 2021, toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul retailer din România, care oferă o rețea de automate de reciclare la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic primesc cupoane de 10% reducere, la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. În perioada 14-20 septembrie 2022 se va oferi 10% reducere pentru toată categoria de sucuri necarbonatate.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Primăriile din orașele participante au fost invitate să se alăture ca parteneri în campanie și să susțină implementarea acesteia în orașele lor.

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4.1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.

Mai mult decât atât, în ultimul an numeroase state din Europa au început să ia măsuri în vederea accesibilizării transportului public, acestea având atât obiective sociale, cât și de mediu. De exemplu, proiectul pilot al biletelor de 9 euro pentru transport public implementat de Germania pentru 3 luni a fost un succes, 52 milioane de persoane achiziționând biletul. Potrivit unui sondaj VDV, 15% din utilizatorii abonamentului au declarat că fără preţul special nu ar fi călătorit aşa cum au făcut-o. De asemenea, la nivelul impactului asupra mediului programul a generat o reducere de 1.8 milioane de tone a emisiilor de CO2, iar poluarea aerului a scăzut cu 7%. Urmând exemplul Germaniei, din 1 septembrie Spania a lansat un program de gratuitate pentru trenurile locale și regionale.

Extinderea la nivel național reprezintă unul dintre obiectivele pe care le-am avut încă de la lansarea campaniei „Schimbă PET-ul cu biletul”. Ne bucurăm că, alături de Kaufland România și Ministerul Mediului, vom reuși să replicăm această campanie într-o mișcare națională. Credem cu tărie că România trebuie să țină pasul cu noile direcții europene, potrvit cărora încurajarea folosirii transportului public reprezintă una dintre cele mai importante soluții pentru problema poluării aerului în marile orașe cauzată de transportrul auto. De asemenea, vom susține primăriile care doresc să transforme campania într-o inițiativă permanentă pentru orașele lora declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

Ne bucurăm că putem pune la dispoziția acestei campanii strategice, dezvoltată alături de partenerii noștri de la Asociația Act for Tomorrow, infrastructura de colectare a deșeurilor disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. De asemenea, suntem fericiți că am reușit să creștem campania „Schimbă PET-ul cu biletul” de la o inițiativă locală la una națională și să oferim astfel locuitorilor din 65 orașe din țară, pe lângă infrastructura de colectare și bilete de autobuz gratuite și să încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun. Astfel reușim să transformăm în realitate viziunea noastră „Mai puțin plastic – Circuite închise”, asumată prin strategia REset Plastic a Grupului Schwarz – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Campania Schimbă PET-ul cu biletul s-a bucurat în ultimii 2 ani de un real succes în rândul locuitorilor din Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Buzău, Galați, Sibiu, Oradea și Baia Mare, peste 6.700 de persoane participând la campanie. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat peste 3.300 kg deșeuri, oferind un răspuns pozitiv și contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate, prin implicare și responsabilitate. În 2021, Campania Schimbă PET-ul cu biletul a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

Totodată, campania face parte și din Programul Național Vinerea Verde, inițiat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *