economie

Genesis Property: 45% dintre angajați s-au întors deja complet la birou. Peste 70% vor să lucreze de la birou sau în sistem hibrid în 2022

România a ieșit din starea de alertă după aproape doi ani de la începerea pandemiei, iar planurile companiilor privind modul de lucru sunt legate acum de un număr tot mai mare de angajați care se vor întoarce la birou în viitorul apropiat. Aproape 60% dintre angajați spun că politica de lucru în compania unde lucrează prevede desfășurarea activității doar de la birou sau în sistem hibrid cu prezență în principal fizică, în timp ce alți aproape 30% merg la sediu când au nevoie să interacționeze cu colegii sau simt nevoia să socializeze. Peste 70% vor să lucreze de la birou în 2022 sau cel puțin în sistem hibrid, arată un sondaj inițiat recent de Genesis Property în rândul a 1.073 de angajați din toată țara.

În prezent, aproape 45% dintre angajați lucrează doar de la birou, ca urmare a politicilor companiei privind modul de lucru stabilit pentru acest an, iar alți aproape 16% trebuie să meargă săptămânal la sediu, fără ca angajatorul să impună o anumită frecvență. Cei mai mulți își doresc să lucreze alături de echipă, la birou, cel puțin trei zile pe săptămână (39,1%) și doar 3 din 10 angajați preferă în continuare lucrul de la distanță, mai arată sondajul Genesis Property.

„Flexibilitatea modului de lucru din ultimii doi ani a transformat fundamental viața profesională a oamenilor și relația lor cu biroul. Lucrul de la distanță a venit cu soluții la provocările pentru sănătate, dar în același timp și cu nostalgia interacțiunilor la birou de dinainte de pandemie. Oamenii vor înapoi la birou cel puțin în sistem hibrid și au nevoie de spații de lucru mai sigure pentru sănătate, adaptate modului de lucru al viitorului”, spune Ștefan Tudos, vicepreședinte Genesis Property.

Doar 34% dintre angajați consideră că biroul lor este mai sigur pentru sănătate acum decât în urmă cu un an, iar 16% spun că sunt în continuare îngrijorați pentru starea lor de sănătate atunci când sunt la birou, în contextul evoluției cazurilor la începutul acestui an. Aproximativ 90% apreciază că, la birou, colegii lor respectă cel puțin parțial normele sanitare. În același timp, peste 26% consideră că drumul până la birou reprezintă un risc la fel de mare pentru sănătatea lor cum este și lucrul la birou, în contextul în care peste 28% folosesc transportul în comun.

Astfel, nevoia de soluții sustenabile pe termen lung, care să vizeze transformarea spațiilor de birouri și limitarea riscurilor pentru sănătate, rămâne în continuare ridicată. Standardul IMMUNE Building Standard™, inițiat de Genesis Property în 2020, recomandă implementarea unui set coerent de măsuri concepute pentru a crește reziliența clădirilor de birouri la amenințări pentru sănătate din prezent și din viitor. 

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre sănătatea clădirilor a fost desfășurat, la nivel național, în februarie 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.073 de utilizatori de internet din România. Circa 57% dintre participanți sunt femei, peste 60% au vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, iar 60% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

__________

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, având o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară. Compania deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

GenesisProperty.net / LinkedIn/GenesisProperty

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *