Russia Today şi alte două posturi de televiziune ruseşti, interzise în România

Comunicat de presă

Referitor la retransmisia pe teritoriul României a postului Russia Today și a altor posturi similare din Federația Rusă

28.02.2022

Consiliul Național al Audiovizualului, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, informează că în acest moment, la nivel național, postul Russia Today nu se mai transmite în spațiul audiovizual.

Menționăm că prin inspectorii audiovizuali din teritoriu, CNA a demarat controale la distribuitorii de servicii locali pentru a se asigura că niciun post din Federația Rusă nu este retransmis pe teritoriul României.

De asemenea, precizăm că CNA va monitoriza, cu celeritate, modul în care sunt reflectate, în cadrul emisiunilor de știri și dezbateri, subiectele referitoare la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, urmărind informarea corectă a publicului prin verificarea informațiilor, evitarea celor care pot crea confuzie, precum și prin respectarea regulilor deontologice care presupun tratarea cu discernământ și responsabilitate a fiecărui mesaj transmis opiniei publice în legătură cu temele de acest gen.

Biroul Informare și Relații Publice

––––––––––––––

 Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competențele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesați www.cna.ro .

În cazul în care nu doriti să mai primiți comunicate, informări de presă sau alte informații din partea instituţiei noastre, vă rugăm să trimiteți un e-mail cu subiectul „dezabonare” la adresa comunicare@cna.ro .

Date de contact: tel. 021.305.53.43, e-mail: comunicare@cna.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *