„CRĂCIUN DE POVESTE” LA LICEUL GERMAN SEBEȘ
Liceul German Sebeș desfășoară în perioada 20-22 decembrie 2021 o serie de activități menite să marcheze apropierea sărbătorilor de iarnă, activități reunite sub cupola proiectului educațional „Crăciun de poveste”. În cadrul acestui proiect, elevii și profesorii Liceului German Sebeș vor organiza mai multe ateliere de creație, ateliere de lectură, expoziții și proiecții de film, toate acestea acompaniate de muzică, film, lectură și voie bună.
În plus, pentru a-i sensibiliza pe elevi față de problemele celor aflați în nevoie, dar și pentru a conștientiza rolul pe care aceștia îl pot avea în sprijinirea unor categorii defavorizate, Liceul German Sebeș a organizat și o campanie de binefacere, a căror beneficiari sunt bunicii Căminului pentru Persoane Vârstnice Sebeș, copiii care desfășoară activități în cadrul Asociației Diakoniewerk Internațional-Sebeș, precum și copiii Casei de tip familial „Sfântul Gheorghe” Sebeș, care vor primi cadouri surpriză din partea elevilor.
Activitățile proiectului educațional „Crăciun de poveste” se vor încheia miercuri, 22 decembrie 2021, cu tradiționalul târg de Crăciun al Liceului German Sebeș, eveniment care se va desfășura în parcarea din fața Bisericii Evanghelice Sebeș începând cu ora 18:00. Elevii și profesorii Liceului German Sebeș îi invită pe toți locuitorii Sebeșului să participe la târgul de Crăciun pentru a se bucura de liniștea și magia sărbătorilor de iarnă.