Performanța anului în sportul din Alba: Andrei Irimie, de la CS Unirea, medalie de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting Seniori

Albaiulianul Andrei Irimie, de la CS Unirea, a obținut performanța anului în sportul din Alba și una dintre cele mai mari performanțe din istoria sportului județean. Sportivul a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting Seniori, desfășurat în perioada 8-13 noiembrie la Stavanger, Norvegia. Aceasta a fost cea mai puternică competiție de profil, de pe mapamond, la care au participat în jur de 400 de sportivi, de pe 5 continente, din 30 de țări.

Andrei Irimie (31 de ani) a concurat la categoria de greutate 83 kg și a scris istorie pentru sportul din Alba la proba împins din culcat, unde a reușit să împingă 257,5 de kilograme. Din lotul României, condus de Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting și antrenor CS Unirea Alba Iulia, au făcut parte 3 sportivi (Andrei fiind singurul legitimat la clubul nostru). 

”În spatele acestui rezultat stau peste 10 ani de muncă zilnică, seriozitate și viață disciplinată. Andrei Irimie a concurat cu cei mai puternici sportivi din lume, medaliile s-au disputat până în ultima clipă, iar cei mai valoroși s-au situat pe podium. O medalie de bronz la un campionat mondial de seniori este cea mai mare performanță din istoria clubului. Mulțumesc domnului director, Corneliu Mureșan, pentru susținere!”, a spus Ovidiu Pănăzan.

Ovidiu Pănăzan este antrenorul cu cele bune rezultate la powerlifting din România, elevii săi fiind mereu pe podium la competițiile internaționale.

”Andrei Irimie a concurat cu 21 cei mai valoroși sportivi din lume (la categoria de greutate 83 kg), care au reușit să se califice la cea mai importantă competiție de powerlifting. Felicit întreaga echipă a României, condusă de domnul Ovidiu Pănăzan. Țin să mulțumesc tuturor entităților publice și private care au fost, alături de noi, în acest an. Majoritatea celor cu care am discutat au înțeles că, pentru a ajunge pe locul 3 în lume, indiferent de ramura sportivă, nu e tocmai ușor și e imposibil fără să existe un buget pentru asigurarea principalelor cheltuieli”, a spus Corneliu Mureșan.

CS Unirea Alba Iulia avut, în acest an, o relație de colaborare excelentă cu Federația Română de Powerlifting, iar acest lucru se vede cel mai bine prin rezultate. Felicitări delegației României care a făcut deplasarea în Norvegia.

CS Unirea Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *