PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD angajează inspector în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială

ANUNȚ

MUNICIPIUL AIUD

            PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Direcției de Asistență Socială a municipiului Aiud, Compartiment Protecția persoanelor vârstnice și a persoanelor cu handicap din subordinea Consiliului Local al municipiului Aiud,

          organizat în baza art. II din Legea nr.203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

            Durata timpului de muncă pentru funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional debutant este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână, respectiv durată normală a timpului de muncă.

            Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei funcții publice, prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

            Condiţiile de participare la concurs pentru postul deinspector, clasa I, grad profesional debutant sunt:

            – studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare – Științe sociale, în următoarele ramuri de știință:

                                        – Științe juridice;

                                        – Științe administrative;

                                        – Sociologie;

                                        – Psihologie și științe comportamentale.

            Condiţiile de desfăşurare a concursului:

            –  Proba scrisă: 12.07.2021, ora 11:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion I.C.Brătianu;

            – Interviul: se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

            – Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 08.06.2021 – 28.06.2021  (ora 16,00), la sediul Primăriei Municipiului Aiud.

            Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia, tematica, atribuțiile stabilite în fișa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul instituției: www.aiud.ro.

            Relații suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, număr de telefon 0258 861 310, interior 1013/fax 0258 861280, e-mail: resurse@aiud.ro, persoana de contact: Dancea Stînea Anamaria, consilier în cadrul Biroului Resurse Umane, Control Intern, precum și de pe site-ul instituției: www.aiud.ro.

Birou Comunicare și Relații Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *