Asociația „Grupul Milvus”: Zador, codalbul, colindă regiunea

Codalbul a ajuns la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice Rănite în toamna anului trecut, când o persoană din vestul țării a semnalat Asociației „Grupul Milvus” existența păsării.

În România, din păcate, fusese găzduită de o persoană fizică mai bine de o lună, dimensiunile mari și necesitățile acestei specii au determinat persoana respectivă să ne ceară ajutorul.

Pasărea provine dintr-un cuib din Serbia, din 2020, unde a fost inelată și crotaliată pe aripă.

Codalbul este o specie de răpitoare de talie mare, cu anverguri ale aripilor care pot atinge peste 2 m.

Zador, măsoară 209 cm atunci când își întinde aripile!

Asociația Vets4Wild a asigurat supravegherea medicală, în timp ce Grupul Milvus a găzduit pasărea în condiții speciale: o volieră mare în care pasărea a stat singură și o dietă corespunzătoare.

Reabilitarea a fost un succes, iar eliberarea a fost planificată amănunțit alături de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, partener care a oferit dispozitivul satelitar montat pe spatele lui Zador.

Eliberarea păsării a avut loc cu success în vestul țării, în Aria Protejată Râul Tur!

În primele zile, deplasările au fost mai mult locale, dar încet Zador a redescoperit LIBERTATEA. Acum, cu multă bucurie putem spune că pasărea colindă regiunea est europeană, prin Ucraina.

Mai mult, datorită dispozitivului satelitar, orice persoană poate vedea rutele lui Zador pe site-ul specializat www.satellitetracking.eu.

Metoda este simplă, selectați limba pe care o doriți pe site, selectați butonul Păsări, specia Codalb, țara România, iar ultima mișcare  – butonul portocaliu Vizualizare pe hartă.

          Foto credit: Bartha Botond Zsolt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *