Scandalul transportului public din Alba Iulia dă în clocot. Scrisoare deschisă a primarului Gabriel Pleşa către albaiulieni
Dragii mei albaiulieni,
Am aflat, astăzi, din presă, că mi s-a făcut plângere penală. Motivul pentru care s-a ajuns aici e halucinant: deranjez pentru că vreau transparență totală în cheltuirea milioanelor de euro pentru susținerea transportului local din Alba Iulia. Astfel, împreună cu colegii din primărie, am început să evaluăm serios impactul bugetar pe care îl va avea noul contract de delegare a serviciului de transport public local.
Aproape 20% din bugetul local ar urma să plătim, în fiecare din următorii șase ani, ca subvenție/compensație pentru transportul public. Între 6 și 8 milioane de euro pe an se preconizează că ar fi aceste subvenții/compensații pe care ar urma să le plătim din buzunarul albaiulienilor. Și să nu credeți că albaiulienii vor circula gratuit, ci vor plăti și ei biletul, care e mai scump decât în unele din marile orașe din România (În București costul unui bilet este 1,3 lei, în Craiova 2 lei, în Cluj-Napoca 2,5 lei).
Poate nu ar fi problemă să plătim această sumă, dacă am ști pentru ce plătim, însă oferta financiară depusă compania care a câștigat licitația este SECRETĂ și s-a refuzat ca primăriile din zona metropolitană să aibă acces la ea.
Aproape 4 (PATRU) luni, Municipiul Alba Iulia, care plătește 90% din subvenția/ compensația pentru transportul local în zona metropolitană, a fost tratat cu dispreț total și ținut pe marginea deciziilor. Să vă mai spun că la ședințele AIDA TL primarul dumneavoastră a avut calitatea de invitat, pentru că în PATRU LUNI nu s-a găsit timpul necesar ca în statutul Asociației AIDA Transport Local să se schimbe reprezentantul legal, respectiv fostul primar cu actualul primar. E suspectă această întârziere și este o bătaie de joc pentru albaiulienii care plătesc milioane de euro pentru transportul local, fără a avea pârghiile unui control riguros al cheltuielilor. În tot acest timp zeci de străzi sunt neasfaltate și orașul e sufocat fără parcări, iar rentabilitatea transportului local o vedem la anumite ore când autobuzele se plimbă goale prin municipiu.
În aceste condiții am fost în imposibilitatea de a semna un contract pentru delegarea serviciului de transport public deoarece nu aveam calitatea legală să fiu reprezentantul Municipiului Alba Iulia în asociația care a organizat licitația. Până mai zilele trecute, Municipiul Alba Iulia era reprezentat în AIDA TL de domnul Paul Voicu, deși domnia sa nu mai este primar de aproape PATRU LUNI. În aceeași situație s-au aflat alți doi colegi primari, noi aleși după scrutinul de anul trecut.
De asemenea domnul Voicu Paul era președintele asociației, iar în lipsa acestuia interimatul a fost preluat de un coleg primar de comună, în condiții neclare și fără a ști sigur dacă are delegate legal toate prerogativele funcției.
Mi-am dorit ca acest mesaj să fie o informare publică pentru albaiulieni. Vă anunț public, dragi albaiulieni, că voi lupta pentru respectarea legii și cheltuirea corectă a fiecărui leu din bugetul local. Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru lege, ordine și respect pentru banul public.
Cu siguranță vom ajunge în instanță și am încredere că justiția va face lumină în acest caz.
Nu voi răspunde public amenințărilor primite în ultima perioadă, public sau voalat, din cauza faptului că nu am semnat contractul pentru delegarea serviciului de transport public local.
Am încredere că în țara aceasta mai există cu adevărat respect pentru lege și oameni care să o apere, astfel încât lansez public solicitarea organelor competente ale statului să se autosesizeze cu privire la presiunile fără margini care se fac în această perioadă asupra conducerii municipiului Alba Iulia. Vă rog să verificați legalitatea celei mai mari licitații pentru transportul local, desfășurată în ultima perioadă în România, și să ne ajutați să apărăm banul public.
Gabriel Pleșa
Primarul Municipiului Alba Iulia