Depozitul de bronzuri de la Gâmbaș. Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Național al Unirii

Miercuri, 13 ianuarie 2021, ora 1100, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii ianuarie: Depozitul de bronzuri de la Gâmbaș.

În toamna anului 2014, în raza localității Gâmbaș (mun. Aiud, jud. Alba), a fost descoperit un depozit de bronzuri depus într-o groapă de mici dimensiuni aparținând unei așezări din epoca bronzului târziu. Cercetările arheologice preventive de la Gâmbaș au fost determinate de lucrările de construcție din cadrul proiectului Autostrada Sebeș – Turda. Din componența depozitului fac parte 4 piese întregi (brățară și pandantiv) sau întregibile (celt și vârf de suliță), 3 seceri fragmentate, un topor fragmentat, un mâner fragmentar de spadă, un rebut din lama unei spade, 4 turte fragmentare și două deșeuri de turnare.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Direcția Județeană pentru Cultură Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *