Măsuri pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare și răspândirii virusului pestei porcine africane

Comunicat de presă

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba continuă acțiunile specifice de control din perioada sărbătorilor de iarnă cu scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare și împiedicării răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), pe teritoriul județului nostru.

Controalele tematice au început în 3 decembrie și se încheie în 7 ianuarie și au scopul principal de a proteja interesele consumatorilor prin asigurarea unui comerț cu produse alimentare sigure.

În cadrul acestor controale se verifică modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, oua) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.

Continuă și verificările în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului de Poliție Județean, pentru a se controla dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum și respectarea restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de pestă porcină africană. Reamintim PPA nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. Acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social (mortalitatea efectivelor fiind de până la 100%).  

De asemenea, alte tipuri de controale vizează controlul la destinaţie al cărnii de pasăre şi al ouălor provenite din comerţul intracomunitar şi import. Se vor verifica și condiţiile sanitare veterinare şi de igienă existente în locurile organizate periodic de către autorităţile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiţionale (ex. tonete, chioşcuri, rulote, standuri de comercializare), dacă va fi cazul.

În plus față de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor și cerințelor de igienă alimentară, cât și a celor privind distanțarea fizică a vizitatorilor aflați în unități de alimentație publică, a purtării măștilor de protecție pentru personalul angajat care asigură procesarea, ambalarea, depozitarea şi comercializarea alimentelor. În acest context, este verificată și realizarea igienizărilor cu substanţe virucide care să asigure curăţarea şi dezinfecţia eficientă a incintelor și echipamentelor care sunt în unitatea respectivă.

Reamintim cetățenilor și cu această ocazie că au obligația să efectueze examenul trichineloscopic înainte de a consuma carnea provenită de la porcul sacrificat în propria gospodărie, pentru a elimina riscul de îmbolnăvire.

”Având în vedere perioada în care ne aflăm, în numele întregului colectiv al DSVSA Alba, doresc să transmit multă sănătate și gânduri bune cetățenilor, operatorilor din industria alimentară, fermierilor și crescătorilor de animale, partenerilor și colaboratorilor. Să primiți cu seninătate și bucurie toate darurile Sărbătorii Nașterii Domnului și să aveți un An Nou cu multe împliniri personale și succese profesionale” – Vasile Spânu, director DSVSA Alba. 

DSVSA Alba pune la dispoziția cetățenilor numărul de telefon 0258/835915 la care pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul județului Alba.

            Biroul de presă al DSVSA Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *