WWF începe să lucreze cu procurorii și anchetatorii în lupta împotriva activităților ilegale asupra speciilor sălbatice

WWF-România va lucra, în următorii trei ani, într-un proiect transfrontalier care își propune diminuarea activităților ilegale asupra speciilor sălbatice. Dacă braconajul și alte activități ilegale legate de viața sălbatică se întâmplă în cadrul unor rețele bine organizate, este nevoie de o rețea internațională și pentru contracararea lor. 

Partenerii SWiPE din 11 țări vor încerca să crească numărul activităților ilegale detectate și pedepsite, precum și să consolideze cooperarea transfrontalieră, aplicarea legii și urmărirea penală. În îndeplinirea acestor sarcini, este esențial sprijinul reprezentanților procuraturii și al autorităților de control din cele 11 țări implicate în proiect.

Proiectul SWiPE Successful Wildlife Crime Prosecution in Europe* este o continuare a muncii WWF cu autoritățile de control în domeniu și își propune sporirea gradului de conștientizare și a capacității procurorilor și autorităților de implementare a legii responsabile să asigure o eficiență mai mare a respectării legislației de mediu.

Deși datele legate de criminalitatea asupra speciilor sălbatice nu sunt colectate în mod sistematic, rapoarte recente ilustrează amploarea problemei:

● Potrivit unui raport Birdlife pentru 2017, milioane de păsări sălbatice sunt ucise în fiecare an în Europa;

● Europol estimează că 100 de tone de anghilă europeană sunt introduse ilegal din UE în China în fiecare an;

● 5.644 de cazuri penale legate de specii protejate au fost raportate numai prin intermediul instrumentului EU-TWIX în 2017**.


De ce sunt periculoase activitățile ilegale asupra speciilor sălbatice?

Activitățile ilegale împotriva speciilor sălbatice reprezintă a patra cea mai frecventă activitate criminală din lume. Întrecută numai de traficul de droguri, falsificare și contrabanda cu arme, infracțiunile împotriva speciilor sălbatice generează venituri de 280 miliarde dolari pe an, potrivit Interpol. În plus, acestea au efecte negative serioase asupra vieții de pe planetă, inclusiv reducerea semnificativă a biodiversității și dispariția completă a unor specii europene de animale și plante.

Rapoartele recente la nivel mondial și european arată că profiturile mari fac din criminalitatea asupra speciilor sălbatice un câmp de acțiune atractiv pentru grupurile organizate. Din acest motiv, inițiativele recente ale UE, cum ar fi WAP (World Animal Protection), Foaia de parcurs pentru eliminarea uciderii ilegale de păsări și Planul de acțiune pan-european pentru sturioni recunosc nevoia urgentă pentru o mai bună aplicare a legii și o creștere a gradului de investigare și sancționare a activităților ilegale contra speciilor sălbatice de floră și faună.

__________________________________________

* Instrumentarea cu succes a cazurilor de infracționalitate cu specii sălbatice în Europa

** EU-TWIX reprezintă baza pentru schimbul electronic de date în Uniunea Europeană în lupta împotriva traficului infracțional de animale sălbatice.

DESPRE PROIECT

Proiectul SWiPE Successful Wildlife Crime Prosecution in Europe („Instrumentarea cu succes a cazurilor de infracționalitate cu specii sălbatice în Europa”) este implementat de WWF, Flora & Fauna International, TRAFFIC, Parchetul de Stat al Republicii Croația și Academia Judiciară (Croația) în 11 țări europene, inclusiv România. Celelalte țări în care vor fi implementate acțiunile proiectului sunt: ​​Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovacia, Ungaria, Spania, Italia, Ucraina și Polonia.

Principalul obiectiv al WWF și al tuturor partenerilor care și-au unit forțele în această inițiativă este de a contribui la reducerea infracțiunilor asupra speciilor sălbatice europene. Acest lucru poate fi făcut prin:

  • completarea lacunelor din bazele de date legate de infracțiunile asupra speciilor sălbatice;
  • furnizarea cunoștințelor tehnice relevante către procurori și autoritățile de control;
  • conștientizarea efectelor negative ale acestor infracțiuni asupra securității naționale, sănătății publice și mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *