Votul din 6 Decembrie la fel de important precum votul de la alegerile locale
Prin votul exprimat la alegerile locale din 27 septembrie, ne-ați acordat încrederea dumneavoastră, mie și colegilor mei din Partidul Național Liberal și pentru asta vă mulțumesc încă o dată. Duminică, pe 6 noiembrie, mergem din nou la vot. De data aceasta, nu doar pentru binele comunității noastre, ci pentru binele întregii țări.
Pentru mine, votul pentru alegerile parlamentare este la fel de important ca cel din 27 septembrie. Pentru că noi, comunitățile locale, formăm un întreg și trebuie să funcționăm ca atare. Și pentru ca să ne putem dezvolta, ca să putem pune în practică tot ceea ce ne-am propus, este nevoie de proiecte comune. Ne-ați dat girul dumneavoastră pentru că ați crezut în puterea noastră de a gestiona treburile județului și de a vă reprezenta interesele. Succesul unor astfel de activități se sprijină însă pe bună coordonare între local și național, iar pentru asta avem nevoie de o reprezentare serioasă și responsabilă în Parlamentul României. Vocea noastră, a tuturor, trebuie să se audă dincolo de hotarele județului și de aceea, votul de duminică este foarte important.
Vă rog să veniți la vot duminică, cu aceeași încredere în Florin Roman și echipa de parlamentari a Partidului Național Liberal, iar votul dumneavoastră să ne fie chiar piatra de temelie pentru proiectele pe care ni le-am propus, pentru dezvoltarea comunităților, pentru siguranța și bunăstarea tuturor.
Să ne vedem cu bine și în siguranță și să consolidăm, de data aceasta, parteneriatul pentru România!
Ion Dumitrel,
Președintele Consiliului Județean Alba
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC EMMA ART SRL SRL, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.