Focar de coronavirus la Tribunalul Alba. Contacţii celor şase angajaţi infectaţi au intrat în izolare.

COMUNICAT DE PRESĂ

“În perioada 19-21 octombrie, în urma testării angajaţilor Tribunalului Alba prin metoda „pooling” au fost confirmate un număr 6 persoane pozitiv la testul  pentru COVID-19. Colegii contacți direcți cu cel mai mare risc de infectare au rămas în carantină la domiciliu.

Până în prezent niciun alt angajat al instanței nu a manifestat simptome de infectare .

Activitatea instanței se desfășoară în continuare în condiţii normale. Conducerea Tribunalului Alba urmăreşte să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii administrativ judiciare a instanţei şi colaborează îndeaproape cu reprezentanții DSP Alba urmând toate măsurile recomandate.

Reamintim pe această cale că respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție și prevenire a infectării cu coronavirus (COVID-19) anunțate public de către Tribunalul Alba, care depinde în mare măsură și de conduita responsabilă a publicului din instanțe,  ne va permite să trecem împreună cu bine peste această perioadă. În acest sens, ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei:

  • Evitarea prezenței la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesară și limitarea staționării în incinta instanţei doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale;
  • Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:

      e-mail    tribunalul.alba@just.ro – Registratură;

      Fax  0258811184

      Telefon  0258813510/ 0258813511- Arhivă, Registratură, Biroul de informare și relații publice

      Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte  compartimente publice;

  • Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
  • Utilizarea exclusivă a telefonului sau adresei de e-mail pentru informare și solicitarea de lămuriri inclusiv, cu privire la măsurile aplicate în această perioadă.”

TRIBUNALUL ALBA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *