societatecultura

Reveritus – Expoziția de grafică Reveritus sum II / ZuZu Caratanase. De la Bacon și Klimt la Modigliani și Schiele

Comunicat

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia marchează o nouă premieră, găzduind o expoziție de grafică ce reunește lucrări semnate de unii dintre cei mai mari artiști ai secolului XX: Francis BACON, Hans BELLMER, Constantin BRÂNCUȘI, Bernard BUFFET, Albrecht DÜRER, Francisco GOYA, Gustav KLIMT, Oskar KOKOSCHKA, Fernand LÉGER, Kazimir MALEVICH, Marino MARINI, Roberto MATTA, Joan MIRÓ, Amedeo MODIGLIANI și Egon SCHIELE.
Menționăm că această înaltă manifestare expozițională vine ca o continuare, după ce anul trecut a fost prezentată expoziția „Reveritus sum”, cu lucrări semnate de: Pablo Picasso, Georges Braque, Marc Chagall, Salvador Dalí, Henri Matisse, Giorgio de Chirico, Max Ernst, Hans Hartung, Wassily Kandinsky, René Magritte, André Masson, Henry Moore, Man Ray, Victor Vasarely și Ossip Zadkine.
Lucrările provin din prestigioasa colecție a distinsului avocat dr.h.c. George Șerban, unul din cei mai relevanți colecționari de artă grafică din Europa.
Alături de aceste prețioase opere ale iluștrilor creatori ai istoriei artei, vor fi expuse și câteva creații ale reputatului artist contemporan ZuZu Caratanase, într-un dialog estetic între modernitate și contemporaneitate.
Curator: Anca Sas
Coordonatori: George Șerban și Stefan Balog
Vernisaj: 19 iunie 2026, ora 17:00, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Perioada expoziției;19 iunie – 19 septembrie 2026

Organizatori: Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Societatea Civilă de Avocați „Șerban & Asociații” și Fundația Inter-Art Aiud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *