Creşterea incidenţei cazurilor de coronavirus a intensificat acţiunile de prevenire ale instituţiilor ministerului de interne

Jandarmeria Alba continuă acțiunile  executate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context, marți, 20 octombrie, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri și autorități, au acționat pe raza județului Alba. Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării  respectării măsurilor impuse prin   Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări. Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție, respectiv 23 de avertismente scrise.

Sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară. Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăririlor, facem apel la cetațeni sa respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 244 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi în valoare de 8.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 246 de polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 87 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 127 de mijloace de transport, din care 56 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.308 persoane.

Echipele de control au depistat  244 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 8.000 de lei.

Au fost organizate 5 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, în Cugir a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 21 de societăți comerciale, 11 mijloace de transport și au fost legitimate 96 de persoane.

Au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, din care 47 pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Alba Iulia polițiștii au verificat 7 societăți comerciale, au legitimat 82 de persoane și au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară, iar la Aiud au fost legitimate 114 persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Polițiștii vor intensifica verificările, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *