Mesaj Ro-Alert pentru respectarea masurilor de siguranţă sanitară

Având în vedere creșterea cazurilor de infectare în rândul populație cu noul tip de coronavirus, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU, a transmis, astăzi , mesaje preventive, prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Acestea au fost trimise atât in capitală, cât și in alte 7 zone din țara, unde gradul de infectare este ridicat, respectiv in judetele Alba, Bacău, Iași, Neamț, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.

Textul mesajelor pentru locuitorii județului Alba a fost următorul:

Atenție! În județul Alba nivelul de răspândire a noului coronavirus (SARS-CoV-2) este unul ridicat, peste 1,5 la o mie de locuitori. RESPECTAȚI măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol, a dvs. sau a celor din jur. Purtați corect MASCA, acoperind nasul și gura. Păstrați DISTANȚA și evitați aglomerațiile. Mențineți IGIENA MÂINILOR, evitați contactul cu suprafețele comune și DEZINFECTAȚI-VĂ după fiecare atingere a unui obiect posibil contaminat. ÎNCURAJAȚI-I și pe cei din apropierea dvs. să respecte cu strictețe regulile! DSU – IGSU.

Facem totodată precizarea că în perioada următoare și alte judete din țara vor remite astfel de mesaje preventive in rândul localnicilor din zonele unde sunt înregistrate sau sunt previzionate creșteri ale gradului de infectare.

Măsura transmiterii recomandărilor preventive prin intermediul sistemului Ro-Alert vine in completarea măsurilor dispuse de autorități destinate limitării răspândirii SARS-CoV -2 in rândul populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *