Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a din județul Alba care au susținut Evaluarea Națională 2020 (înainte de contestații)

Inspectoratul Școlar Județean Alba a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. 

Situația statistică arată că dintre cei 2807 candidați prezenți, 2235 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 79,62%  Dintre aceștia, 22 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 2807 candidați prezenți (93,63%), dintr-un total de 2998 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 2461 candidați (87,36%), iar 94 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2059 candidați (73,33%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 68 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 101 candidați (din 103 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5. 

Un elev a fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Biroul de presă al ISJ Alba

Purtător de cuvânt,

Insp. Gabriela Gâlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *