SEBEȘ, 11 MARTIE 2020: ANASTASIA LAZARIUC, MIHAELA TATU ȘI LAURENȚIU CAZAN, INVITAȚII SPECIALI AI CELEI DE-A IV-A EDIȚII A GALEI DOAMNELOR DE SUCCES

Miercuri, 11 martie 2020, începând cu ora 18:00, sala de spectacole „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui cea de-a IV-a ediție a Galei Doamnelor de Succes, un eveniment dedicat doamnelor de poveste, implicate activ în viața orașului care, cu eleganța spiritului feminin, au reușit să se remarce în varii domenii de activitate: educație, cultură, sport, sănătate, implicare socială sau business.

Gala de excelență, moderată de Mihaela Tatu, va fi însoțită de un program artistic special, dedicat tuturor doamnelor care ne vor onora cu prezența, invitații speciali ai evenimentului fiind îndrăgiții artiști Anastasia Lazariuc și Laurențiu Cazan.

Recitalurile vor fi însoțite de două momente speciale, defilări de modă prezentate de micuții preșcolari ai Centrului de Îngrijire Copii „Mirela” Sebeș și de elevii Școlii de Televiziune și Modeling by Diana Cerciu Sibiu.

Pe tot parcursul evenimentului, foaierul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui colecția unică de „bijuterii de poveste”, realizată cu măiestrie de artistul plastic Victoria Geutskens.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *