culturasanatatesocietate

Peste 1.500 de intervenții chirurgicale într-un an, la secția de Ortopedie a Spitalului din Alba Iulia

Comunicat de presă

Secția de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a devenit un puternic centru ortopedic, cu peste 1.500 de intervenții chirurgicale efectuate în anul 2019, la pacienți din mai multe județe ale țării. Medicii secției au urmat, de-a lungul timpului, cursuri de specializare la clinici din Bruxelles, Londra, Budapesta, Bordeaux sau Hamburg.

Peste 500 de artroplastii

O treime din totalul intervențiilor chirurgicale efectuate în cadrul secției sunt artroplastiile (montarea de proteze de șold, genunchi sau umăr, operații de revizie și intervenții pentru fracturi periprotetice), cu ajutorul cărora pacienților le-a fost redată mobilitatea articulațiilor.

Programul Național de Ortopedie, de unde se obțin fondurile pentru proteze de șold, genunchi sau umăr, funcționează foarte eficient și transparent la SJU Alba Iulia. Astfel, fondurile alocate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru acest program, aproape s-au dublat în 2019 față de anul precedent, ceea ce a dus la creșterea numărului de artroplastii și, automat, la reducerea timpului de așteptare a pacientului.

În România, există puține spitale – între care se numără și SJU Alba Iulia – în care se efectuează artroplastii totale de umăr. Anul trecut și în ianuarie 2020 au fost efectuate 8 intervenții chirurgicale de protezare totală a umărului, cu rezultate foarte bune.

Intervenții chirurgicale artroscopice

Din 2018, la SJU Alba Iulia este abordată chirurgia artroscopică, tehnică revoluționară minim invazivă, folosită pentru a trata și examina leziunile din interiorul articulațiilor.

În urmă cu 2 ani, ca urmare a unei finanțări de la Consiliul Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, a fost achiziționat un artroscop ultraperformant, cu care au fost tratate artroscopic leziuni degenerative sau traumatisme. Pacienții s-au prezentat la spital cu luxații recidivante de umăr, instabilitate de genunchi, ligamentoplastii, menisc, leziuni de cartilaj etc. În total în 2019, au fost efectuate peste 120 de operații artroscopice, la umăr și genunchi.

Cazuri de traumatologie:

Toți pacienții, cu diverse fracturi, pot fi tratați chirurgical la standarde înalte. Blocul operator al secției a fost dotat cu aparatură modernă, între care aparat Roentgen (Rx) mobil, lămpi sciatice performante, mese de operație multifuncționale, care se pot modifica pentru fiecare operație. De asemenea, blocul operator dispune de cele mai noi tipuri de materiale de osteosinteză (tije centromedulare blocate din titan, tije gama, plăci blocate etc. pentru fiecare os și pentru fiecare fractură). Spre exemplu, anul precedent, au fost efectuate peste 500 de intervenții chirurgicale sub control Rx-TV (aparat Roentgen), cu focar închis, minim invazive. De asemenea, riscurile de infecții postoperatorii și intraspitalicești sunt foarte reduse datorită condițiilor de asepsie si antisepsie foarte stricte din blocul operator ortopedie și din saloanele secției.

Enumerăm, succint, cazuri importante care pot fi tratate:

  • Coxartroza avansată primară sau secundară;
  • Gonartroza avansată;
  • Artroza umărului;
  • Necroza aseptică de cap femural;
  • Deformări dobândite ale piciorului;
  • Luxația recidivantă a rotulei;
  • Luxația recidivantă a umărului;
  • Tumori osoase benigne (osteocondromul, osteomul osteoid etc.);
  • Tumori osoase maligne (osteosarcomul) la care biopsia osoasă este obligatorie;
  • Traumatisme ale membrului superior – diverse fracturi, luxații sau entorse la nivelul etajelor membrului superior (umăr, braț, cot, antebraț, radio-carp, mână)
  • Traumatisme ale membrului inferior – o varietate de fracturi, luxații și entorse la nivelul segmentelor membrului inferior (șold, coapsă, genunchi, gambă, gleznă, picior).

Astfel de intervenții nu ar fi fost posibile dacă medicii secției nu ar fi urmat numeroase cursuri de artroscopie și artroplastie, la clinici din țară și străinătate. Astăzi, în cadrul secției, se pot rezolva peste 95% dintre cazurile patologiei osteoarticulare.

Secția de Ortopedie și Traumatologie dispune de 15 saloane, cu 35 de paturi. Aceasta urmează să beneficieze de reparații capitale.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *