„Povești în parc” sau oglinda sufletelor noastre

Abia atunci când am pus mâna prima dată pe o marionetă am realizat cât de frumos, dar cât de dificilă este mânuirea ei. Ca să o manevrezi astfel încât gesturile să-i pară firești e nevoie de timp și de multe, multe repetiții. Ești tu și marioneta. O privești în oglindă ca să-i studiezi mișcările, ca să-ți reglezi pașii după ea, ca să îi dai viață. Marioneta trebuie să devină o prelungire a mâinilor tale, iar suflul ei să vină din tine prin povestea pe care o creezi. Și povestea trebuie să fie veridică și să transmită emoții.

Spectacolul „Povești în parc”, în regia lui Decebal Marin, a fost o primă provocare pentru echipa de actori ai Teatrului de Păpuși „Prichindel” în abordarea marionetei. Spun provocare pentru că experiența lor în mânuirea unei marionete este de dată recentă și aceea practicată cu păpuși mai simple, cu mai puține fire. Dar ambiția, strădania și profesionalismul lor au depășit barierele, reușind un spectacol emoționant.

Povestea în sine este una foarte simplă. Ce găsim într-un parc? Copaci, flori, bănci, locuri de joacă, gâze, animale și oameni. Oameni de toate vârstele, fiecare purtând cu el propria-i poveste. Dar povestea creează emoție, declanșând zîmbete sau lacrimi.

Aceste povești din parc sunt, oarecum, ale noastre, ale tuturor, mici și mari deopotrivă. Ele se întretaie precum aleile dintr-un parc. Copiii vin în parc ca să se joace, să-și caute prieteni, tinerii ca să se îndrăgostească, părinții ca să își plimbe copiii, bătrânii ca să se bucure de tot ceea ce este în jurul lor, iar oamenii fără adăpost… să-și caute unul.

Omul fără adăpost este de fapt personajul-cheie, personajul martor al tuturor celorlalte povești, pentru că el este omniprezent. Îi vede pe toți, le zâmbește, îi salută, poate îi invidiază și ar vrea ca viața lui să se schimbe. Și viața lui se va schimba.

Spectacolul pe care Decebal Marin l-a propus este un spectacol al cărui personaj principal este iubirea: iubirea pentru partenerul de lângă noi, pentru cel pe care ni-l dorim alături, iubirea maternă, iubirea față de semenul nostru. Chiar și animalele și gâzele din poveste își caută iubirea. Și iubirea declanșează trăiri, emoții, acțiuni. Trebuie să facem ceva pentru ca să o dobândim.

„Povești în parc” este un spectacol la care cuvintele sunt de prisos. Acțiunile personajelor, gesturile lor, mimica lor redată prin gest și sunete sunt cele care grăiesc despre ele și despre povestea lor. Și ceea ce este fascinant este că fiecare spectator poate să țeasă în jurul oricărui personaj, dincolo de ceea ce este evident, povestea sa proprie.

Muzica însoțește personajele pentru a le pune în evidență. Animalele jucăușe, precum veverițele sau cățeii, sunt însoțite de o muzică antrenantă, zglobie, fluturii și micile păsărele își fac apariția pe o muzică delicată și cristalină, copiii și tinerii se mișcă în ritmul unei melodii pline de tinerețe, dacă se poate spune astfel, în contra-punct cu cea care îi însoțește pe cei doi vârstnici. Muzica face parte din povestea lor de viață.

E o magie în acest spectacol, o magie care ține de fapt de credința fiecăruia în ceva mai presus de noi. Punctul culminat în firul narativ al acestui spectacol este de fapt lupta noastră cu noi înșine, cu demonii din noi. Această idee este exemplificată prin personajul-cheie despre care vă spuneam în rândurile anterioare: omul fără adăpost, cerșetorul, nu de bani, ci de prietenie. Cum a ajuns el un om fără adăpost… aici rămâne la latitudinea fiecăruia de a-i creiona povestea. Casa lui este banca din parc și fiecare întâlnire cu ceilalți care străbat aleile parcului sunt declanșatoare de speranță. Ca orice ființă umană, el are dorințe, are speranțe, tristeți și bucurii. În definitiv el trebuie să se lupte cu demonii care s-au cuibărit în mintea și sufletul său, aducându-l în situația de a umbla rătăcitor prin lume. Dar, uneori, dacă ai credință și îți dorești cu mare ardoare ceva, ți se poate îndeplini. Așa i se va întâmpla și acestui personaj. Credința și bunătatea lui îl vor salva, transformându-l dintr-un cerșetor într-un clovn care poate aduce zâmbete, bucurie și acel strop magic de care toți avem nevoie, mascându-și cu bună știință tristețile.

Spectacolul „Povești în parc” este un spectacol plin de sensibilitate și emoție, care are un final fericit, așa ca în orice basm în care binele a ieșit învingător. Fiecare personaj primește o lumină a speranței și a bucuriilor viitoare încapsulată într-un balon colorat care îi înalță și îi poartă spre cer.

Am început să scriu despre spectacolele Teatrului de Păpuși „Prichindel” dinainte de a mă alătura echipei acestui teatru. Ar putea fi considerat un gest nepotrivit, deontologic vorbind. Însă, cred cu tărie, că actorii teatrului, colegii mei, merită din plin să se scrie despre ei și despre spectacolele lor. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, îmi doresc ca oamenii maturi care citesc aceste rânduri să afle mai mult despre ce înseamnă spectacolul de teatru cu păpuși, subliniez cu păpuși, nu neapărat pentru copii, și să vină la spectacolele noastre.

Ne apropiem de sărbători și de sărbători ce este mai frumos decât o poveste? Noi vă oferim povești, vă oferim bucuria de fi copil, bucuria de a fi alături de copiii voștri. Voi trebuie doar să le primiți, adică să veniți la teatru, mai ales că acum avem o casă nouă, frumoasă și prietenoasă.

„Povești în parc”

Scenariul și regia: Decebal Marin

Scenografie: Elena Ilaș

Sculptură: Florin Lucian Marin

Muzica: Traian Păcurar

Distribuția: Teodora Popa, Irina Melnic, Viorica Boda, Ramona Benchea Mincu, Cătălina Mihăilă și Mădălin Costea

Regia tehnică: Elena Madaras

Lumini: Ovidiu Tămășan și Călin Popa

Sunet: Florin Andrea

Mașinist: Răzvan Laszlo

Croitorie: Mirela Tămășan

Tâmplărie: Marin Goia

Credit foto: Anca Iacob

de Cristina Smadea