CivicON: (r)evoluții – ediția a III-a a festivalului de atitudine organizat de Asociația „Forum Apulum” la Alba Iulia

În perioada 4-6 octombrie, la Alba Iulia va avea loc cea de a III-a ediție a festivalului de atitudine civicON organizat de către Asociația „Forum Apulum” și partenerii lor, tema din acest an fiind „(r)evoluții”.

Cei interesați sunt chemați să-și activeze spiritul civic și simțul critic. Timp de trei zile participanții sunt provocați să ia parte la un eveniment ce va aduce în Alba Iulia oameni dedicați comunității, printre cei mai relevanți sau inovatori din câteva domenii distincte: jurnalism, activism și artă.

Evenimentul va avea parte de 17 speakeri și artiști, iar în public sunt așteptați peste 300 de participanți.

Pe lista invitaților de marcă ai evenimentului se regăsesc nume cunoscute la nivel național și chiar internațional, precum: Ana Poenariu (jurnalist la RISE Project), Andrei Marcovici (muzician la Filarmonica din Sibiu), Anna Konik (artist – Polonia), Brett Hennig (președinte Sortition Foundation – Marea Britanie), Elena Calistru (Funky Citizens), Emilia Șercan (jurnalist la PressOne), Franak Viačorka (Digital Communication Nework – Belarus), Ghenadie Popescu (artist din Republica Moldova), Iurie Sănduță (jurnalist la Rise Moldova), Ludmila Cioflică (actriță în Trupa Skepsis), Mădălina Mocanu (Centrul pentru Studiul Democrației), Mihai Munteanu (jurnalist / RISE Project), Radu Filipescu (activist anti-comunist), Raluca Ion (jurnalist la Republica), Răzvan Luțac (jurnalist la Libertatea), Sandor Lederer (activist / K-Monitor – Ungaria) și Teodor Tița (consultant).

De asemenea, în cadrul „civicON: (r)evoluții”, se vor desfășura 5 ateliere, cu număr limitat de participanți, dedicate elevilor și studenților (dar nu numai) ce urmăresc subiecte precum educația civică și gândirea critică, campanii în mediul online, potențiale abuzuri, (anti)propagandă, drepturile elevilor, dar și un inedit atelier de fanzin de revoluție .

Cei interesați sunt așteptați la prezentările, discuțiile și atelierele ce vor avea loc la Hotel Transilvania și la Casa Forum (str. Simion Bărnuțiu, nr. 10, Alba Iulia).

Intrarea la toate evenimentele „civicON: (r)evoluții” este GRATUITĂ!

Programul „civicON: (r)evoluții” , ediția a III – a:

Vineri, 4 octombrie:

17:30 Meet and Greet

@ Hotel Transilvania

18:00 Soundtrack Intro

Andrei Marcovici – percuționist

Muzical – percuție @ Hotel Transilvania

18:10 Expoziție „Tolerance” Mirko Ilic

Prezentare @ Hotel Transilvania

18:15 RISE Talks

RISE Moldova (Iurie Sănduță) și RISE Project (Ana Poenariu și Mihai Munteanu) – Moderator Elena Calistru

Prezentare @ Hotel Transilvania

19:15 Cartea fetelor

FAPT (Forum Apulum Pentru Tineri)

Prezentare @ Hotel Transilvania

19:30 Divisions, Walls, Prejudices, Wire Fences…

Anna Konik – artist (PL)

Prezentare @ Hotel Transilvania

20:30 Beats and Poetry

Andrei Marcovici și Ludmila Cioflică

Recitare poezii pe fundal muzical @ Hotel Transilvania

20:45 Should We Replace Politicians with Random Selected People?

Brett Hennig – Sortition Foundation

Prezentare + Q&A @ Hotel Transilvania

21:45 Recital Chitară & tobe

Matei Bumbuț, Vlad Furtună

Recital @ Casa Forum

Sâmbătă, 5 octombrie:

10:00 Atelier > In a Relationship

Fundația Friends For Friends

Atelier @ Casa Forum

11:00 Atelier > Digital Campaigning

Declic

Atelier @ Hotel Transilvania

13:00 Atelier > Fanzin de Revoluție

Iuliana Marcu – FAPT

Atelier @ Casa Forum

12:00 Atelier > ANTIPROPAGANDA

Elena Calistru, Ana Poenariu, Diana Filimon

Atelier @ Hotel Transilvania

17:00 „Suntem într-o (r)evoluție?”

Emilia Șercan, Raluca Ion, Răzvan Luțac – moderator Ciprian Cucu

Discuție panel @ Hotel Transilvania

17:45 deportări.md

Ghenadie Popescu

Discuție + Q&A @ Hotel Transilvania

18:45 Building Dictatorship with Digital Tools

Franak Viacorka

Prezentare @ Hotel Transilvania

19:30 Ce facem între revoluții?

Sandor Lederer, Teodor Tiță, moderator Mădălina Mocan

Discuție panel + Q&A @ Hotel Transilvania

20:30 Despre Rezistență

Radu Filipescu, Diana Filimon

Discuție + Q&A @ Hotel Transilvania

21:45 Piesă de teatru – „Familii”

Trupa de teatru Punct și virgulă – Timișoara

Piesă de teatru/intervenție artistică @ Casa Forum

Duminică, 6 octombrie:

10:00 Atelier > Cu dreptul în școală

Florin Rîșteiu, Ștefan Stancu

Atelier @ Casa Forum

12:00 La șuetă

Cafea și povești cu invitații

Discuții @ Casa Forum

19:00 „Cold War”

Proiecție de film @ Casa Forum

Acest eveniment este posibil cu ajutorul partenerilor și sponsorilor: Hotel Transilvania, Rațiu Family Charitable Foundation, Funky Citizens, Steelcase, Vertical Graphic și MP Cleaning.

Parteneri media: Radio Hit FM și Ziarul Apulum.

Detalii complete și actualizate despre „civicON: (r)evoluții” puteți afla de pe siteul civicon.forumapulum.ro, de pe pagina de Facebook Forum Apulum și de pe pagina de Facebook dedicată acestui eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *