SM Speromax Alba are nevoie de sprijin pentru achiziționarea unui autoturism cu dotări speciale
Zeci de pacienți cu scleroză multiplă din Alba se bazează lunar pe sprijinul oferit de voluntarii SM Speromax, care efectuează regulat vizite la domiciliile acestora pentru a le duce produse și medicamente de care au mare nevoie. Deplasările in teren sunt, momentan, dificile, având în vedere autoturismul vechi și lipsit de dotări, pe care asociația îl are la dispoziție.
Achiziționarea unui alt autoturism, dotat corespunzător, ar înlesni munca depusă de voluntari, însă, pentru asta este nevoie de aproximativ 2000 de euro. Întreaga activitate a Asociației SM Speromax Alba se bazează pe donațiile persoanelor fizice și juridice din județ, astfel că, și de această dată, este nevoie de implicare din partea comunității.
Donațiile se pot face in contrul Asociației SM Speromax Alba RO73BTRLRONCRT00A1554005 sau direct la sediul din Alba Iulia, strada Gladiolelor, nr. 3A.
Recent, tot prin intermediul unei donații, Asociația a primit un autoturism creat special pentru a facilita transportul pacienților imobilizați în scaun rulant, către unități medicale sau de tratament. Utilizarea acestuia pentru deplasarile voluntarilor la domiciliile beneficiarilor nu ar fi justificată, ținând cont de costurile pe care le-ar implica.
SM Speromax este singurul ONG din județ care, de mai bine de 10 ani, cu ajutorul voluntarilor și a comunității, sprijină toți pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă din Alba, dezvoltând o întreagă serie de servicii menite să le facă beneficiarilor viața mai ușoară.