„Educația, lumină edificatoare pentru viață” – eveniment cultural dedicat inaugurării Grădiniței Valea Lungă


Administrația locală din comuna Valea Lungă inaugurează, vineri, noua grădiniță din localitate, investiția fiind realizată printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Ceremonia va fi însoțită de un eveniment cultural cu artiști îndrăgiți din județul Alba.

Sub genericul „Educația, lumină edificatoare pentru viață”, evenimentul va începe la ora 13:30 cu primirea invitaților la Căminul Cultural din Valea Lungă urmată de inaugurarea grădiniței cu program normal din comună, care a fost modernizată printr-un proiect finanțat prin PNDR. Ulterior, la Căminul Cultural Valea Lungă va avea loc un program artistic cu interpreți locali și Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba (dirijor Alexandru Pal) alături de soliștii vocali Dorina Narița, Nicolae Plută, Floricica Moga și invitații Virginia Irimuș și Ionuț Fulea.

Evenimentul „Educația, lumină edificatoare pentru viață” este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” împreună cu Primăria Comunei Valea Lungă.

Grădinița cu program normal din Valea Lungă a fost construită printr-un proiect în valoare de peste 2 milioane de lei finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”. Noua grădiniță are o suprafață de 500 metri pătrați și este dotată pentru a asigura toate condițiile optime desfășurării procesului educațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *