64.790 LEI DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SEBEȘ ALOCAŢI PENTRU BURSELE ȘCOLARE DIN ANUL ȘCOLAR 2020/2021
Un număr de 450 de burse vor fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Sebeș,
Citește mai multUn număr de 450 de burse vor fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Sebeș,
Citește mai multActivitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Alba,
Citește mai multMinisterul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată
Citește mai multConsiliului Local al Municipiului Sebeş este convocat în ședință publică ordinară joi, 24 septembrie 2020, ora 10.00. Ședința se va
Citește mai multPrima conferință SuperTeach de după începerea anului școlar s-a concentrat asupra predării și învățării în sistem hibrid, noua realitate a
Citește mai multBucureşti, septembrie 2020: HARTMANN, companie germană cu peste 200 de ani de tradiţie în cercetarea și dezvoltarea de produse medicale,
Citește mai multCreșterea siguranței și a gradului de confort pentru elevi și profesori, reducerea consumului de energie cu 40% și implicit a
Citește mai multInspectoratul Școlar Județean Alba monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată
Citește mai multInspectoratul Școlar Județean Alba monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată
Citește mai multDacă sunteți din județul Alba, învățați franceza online cu noi, în confort și siguranță! Oricine își poate găsi cursul potrivit: Ø Cine?
Citește mai mult