Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil
Biserica Ortodoxa praznuieste in ziua de 8 noiembrie, Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Vechimea sarbatorii inchinate Sfintilor Mihail si Gavriil dateaza din secolul V. La origine a fost o simpla aniversare a sfintirii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, aceasta sarbatoare a ajuns sa se adreseze si Sfantului Gavriil, ca mai tarziu sa devina o sarbatoare inchinata tuturor Sfintilor Ingeri, scrie site-ul crestinortodox.ro.
Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil.
Mihail se talcuieste „puterea lui Dumnezeu” si este voievodul ostilor ceresti, primul din ceata Sfintilor Arhangheli. El poarta sabie de foc si are rolul de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor. Arhanghelul Mihail a strigat: „Sa luam aminte!” atunci cand Lucifer a gresit in cer si a inceput a cadea multime de ingeri. La aceste cuvinte a incetat caderea ingerilor. Tot Mihail s-a certat cu diavolul in pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicand: „Sa te certe pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9). De asemenea, el a insotit pe poporul ales din Egipt in pamantul fadaduintei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel impietrit al lui Faraon.
S-a aratat pazitor ostilor lui Isus Navi, caruia i-a zis: „Eu sunt Voievodul ostilor Domnului si acum am venit” (Iosua 5, 14).
A stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. A pazit pe Daniil in groapa cu lei si a adus foc si pedeapsa peste Sodoma si Gomora.
El a dat biruinta lui Ghedeon in lupta. El l-a scos viu pe Lot din Sodoma. Tot el, la sfarsitul veacului, impreuna cu ceata arhanghelilor, va suna din trambita, va scula pe cei morti si va aduna toate neamurile la judecata, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel care zice: Ca Insusi Domnul, intru porunca, cu glasul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Tesaloniceni 4, 16).
Gavriil, ce se talcuieste „barbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri. El nu mai poarta sabie de foc, ci crin de neintinata bucurie.
A fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului.
A adus vestea zamislirii Maicii Domnului lui Ioachim si Anei.
A vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Sfantul Arhanghel Gavriil a rostit primul numele lui Iisus.
A dat nume Sfantului Ioan Botezatorul. A vestit pastorilor nasterea lui Hristos si a fost primul care a cantat: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 14).
El a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cand voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.
Rafail, al treilea arhanghel, este tamaduitor al neputintelor omenesti.
Uriil este luminator al celor intunecati.
Salatiil este rugator fierbinte pentru neamul omenesc.
Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si intaritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.
Varahiil, ultimul arhanghel, este aducator de binecuvantare dumnezeiasca pe pamant.