Apa CTTA. Intervenții la rețea de alimentare cu apă potabilă pe strada Octavian Goga din Alba Iulia. Vezi zonele afectate
Comunicat 06.08.2025
În scopul remedierii avariei conductei de transport a apei potabile de pe strada Octavian Goga din municipiul Alba Iulia, astăzi, 06.08.2025,
în intervalul orar 09:00–16:00, se vor executa mai multe lucrări, respectiv manevre de vane și hidranți, pe următoarele străzi: Basarabiei, Lucian Blaga, Traian, Munteniei, Octavian Goga și Ferdinand.
Pe parcursul acestor manevre, pentru perioade scurte de timp, în mod alternativ, în aceste zone sau în cele adiacente, pot apărea sistări ale
alimentării cu apă potabilă sau creșteri ale valorii parametrului turbiditate.
Aceste lucrări sunt necesare pentru pregătirea intervenției de înlocuire a unui tronson din conducta de transport apă potabilă DN 600, în vederea
diminuării cât mai mult posibil a disconfortului creat consumatorilor.
Eventualele perturbații, precum și zonele în care apar acestea trebuie semnalate imediat la numărul de telefon: 0258 – 834 501, Dispeceratului Alba Iulia la numărul de telefon: 0258-810 463/ 0723 212.647, în vederea intervenției.
Vă mulțumim pentru înțelegere,
Apa CTTA Alba