economie

O DELEGAȚIE A MEMBRILOR COMISIEI PENTRU AFACERI EUROPENE A PARLAMENTULUI LANDULUI BRANDENBURG ÎN VIZITĂ LA SEBEȘ

Marți, 14 mai 2024, Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a avut plăcerea de a primi, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de doamna Barbara Richstein, Vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și domnul Matthias Stefke, Vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.

Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.

Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *