sanatate

În atenția pacienților și aparținătorilor. Măsuri de prevenție la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Comunicat de presă

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia reamintește pacienților și aparținătorilor câteva dintre măsurile de prevenție luate în actualul context epidemiologic, ca urmare a evoluției pandemiei COVID-19, pentru protejarea sănătății populației, respectiv a cadrelor medicale.

• Vizitele pe secțiile spitalului sunt strict interzise. În caz de nevoie, personalul medical va lua legătura cu familia telefonic. Date despre starea de sănătate a pacienților vor putea fi oferite numai aparținătorilor nominalizați de către pacient, sunând la numărul 0258/820825 sau 0258/820826 (centrala telefonică a spitalului) și solicitând legătura către secția în care pacientul se află internat;

• Trimiterea pachetelor cu alimente pentru pacienții internați este interzisă. De la această regulă se poate face derogare doar în situații excepționale, de strictă necesitate;

• În schimb, pe toată perioada internării, pacienții pot primi obiecte de uz personal. Aceste pachete sunt preluate zilnic, în intervalul orar 16.00 – 17.00, de către reprezentanții serviciului de pază, la poarta de acces în spital;

• Pacienții cu boli cronice, care au medicamente pe bază de rețetă de la medicul de familie, au obligația de a-și lua cu ei medicamentele, pentru efectuarea tratamentului pe durata spitalizării;

• Efectuarea triajului epidemiologic a pacienților în punctele special amenajate în curtea unității medicale.

Astfel de măsuri au fost luate în scop preventiv, iar respectarea lor este atât în interesul pacienților și aparținătorilor, cât și a personalului care contribuie la înfăptuirea actului medical. Transmitem populației să respecte cu strictețe măsurile și recomandările transmise de autoritățile de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *