sport

Consiliul Județean Alba și Primăria Alba Iulia sprijină și în acest an sportivii CS Unirea Alba Iulia

Comunicat de presă

Consiliul Județean Alba și Primăria Alba Iulia au acordat sprijin financiar pentru CS Unirea Alba Iulia și în acest an, demonstrând implicare și susținere față de sportul local și performanța sportivilor din județ. Suma aprobată de către Consiliul Județean, în acest an, a fost de 312.500 de lei, iar suma aprobată de Primăria Alba Iulia a fost de 150.000 de lei.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia are o istorie bogată și este cel mai renumit club sportiv din județ. Acest sprijin financiar va permite sportivilor să participe la competiții de nivel național și internațional, oferindu-le astfel oportunitatea de a-și demonstra talentul și de a obține rezultate deosebite. Performanțele obținute anii trecuți de către sportivii noștri se datorează nu doar muncii, talentului și responsabilității, ci și sprijinului financiar acordat, fără care nu se poate atinge performanța la cel mai înalt nivel.

Banii alocați vor fi utilizați cu responsabilitate, având ca principal scop dezvoltarea și promovarea sportului în județul Alba. Această sumă va acoperi cheltuielile necesare pentru pregătirea sportivilor, deplasările la competiții, participarea la acestea, achiziționarea de echipamente și materiale sportive de calitate.

De asemenea, alocarea acestor fonduri reprezintă o recunoaștere a valorii și potențialului sportivilor din cadrul clubului. Prin sprijinirea Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Primăria Alba Iulia demonstrează că este alături de sportivi și încurajează dezvoltarea talentelor din județul nostru.

Directorul CS Unirea Alba Iulia, Daniela Moșneag, mulțumește pentru sprijin Consiliului Județean Alba, președinte Ion Dumitrel, Primăriei Alba Iulia, primar Gabriel Pleșa, respectiv consilierilor județeni și municipali.

CS Unirea Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *