culturasocietate

Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22

Actorul australian Geoffrey Rush este invitatul special al TIFF.22. Cariera lui de peste 40 de ani, care cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale ultimelor decenii, dar și în seria fantasy Pirații din Caraibe, va fi celebrată la Cluj-Napoca, unde Geoffrey Rush va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.

Geoffrey Rush, cunoscut în special pentru rolurile sale excentrice atât din filme și seriale, cât și din spectacole de teatru, este unul dintre cei mai aclamați actori australieni. Cariera lui în cinema a explodat literalmente cu rolul lui David Helfgott – pianistul atins de geniu care suferă de o cădere nervoasă devastatoare, dar reușește să se salveze – din Strălucire (Shine, r. Scott Hicks, 1996). Filmul i-a adus recunoașterea globală, un premiu Oscar și numeroase alte distincții de top. „Nu există jumătăți de măsură în memorabila interpretare a lui Rush. Helfgott e genul de personaj pe care nu-l poți portretiza just decât dacă-i intri complet pe sub piele.” (The Guardian). Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.

Cu o aparentă predilecție pentru interpretarea figurilor istorice, Geoffrey Rush a mai fost nominalizat la Oscar pentru trei astfel de personaje: Philip Henslowe, managerul de teatru înglodat în datorii din Shakespeare îndrăgostit (Shakespeare in Love, r. John Madden, 1999); Marchizul de Sade în drama biografică Quills (r. Philip Kaufman, 2000), bazat pe piesa omonimă a lui Doug Wright, și Lionel Logue, logopedul care l-a ajutat pe Regele George al VI-a cu problemele sale de vorbire, în Discursul Regelui (The King’s Speech, r. Tom Hooper, 2010).

Rush a obținut un premiu Emmy pentru rolul protagonistului din The Life and Death of Peter Sellers (r. Stephen Hopkins, 2004), o adaptare a cărții lui Roger Lewis despre viața actorului cunoscut din comedia iconică Petrecerea și pentru interpretarea Inspectorului Clouseau în seria Pantera Roz. A câștigat și un premiu Tony în 2009, jucându-l pe monarhul muribund Berenger I din piesa absurdă a dramaturgului de origine română Eugen Ionescu, Regele moare – atingând astfel recunoașterea supremă cu care se poate mândri un actor, așa numita Triple Crown of Acting (Oscar-Emmy-Tony). Este unul dintre cei doar 9 actori din lume (alături de Al Pacino și Jeremy Irons) care au reușit acest hat-trick, galeria lui de premii incluzând totodată două Globuri de Aur și trei Premii BAFTA.

Geoffrey Rush face parte și din universul Piraților din Caraibe. Căpitanul Hector Barbossa, personajul interpretat de australian, apare în toate filmele seriei, fiind dușmanul lui Jack Sparrow (Johnny Depp).

Actorul va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala de închidere TIFF, care va avea loc în 17 iunie.

***

Ne puteți urmări pe:

tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Insitutul Cultural Român, Europa Creativă – MEDIA, Scandinavian Films

Sub-egida: UNESCO City of Film

Prezentat de: Banca Transilvania   

Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Audi & Autoworld, Cemacon, MOL România, Ursus, Tenaris Silcotub, IQOS, Fortech, Regina Maria, Pepsi, JTI, Campari, Armani Beauty, Emerson, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Farmec, Foundever, Domeniile Averesti, Pandora, Cotnari, .msg România, CSI

Cafeaua oficială: NESPRESSO

Transportator oficial: Tarom

Asigurător oficial: Groupama

Partener logistic: DHL

Partener de comunicare: Leo Burnett

Partener vestimentație: Tudor Tailor

Partener tehnologic: Reea

Partener de ospitalitate: Eximtur

Parteneri: PMA, Lecom, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino, Carturesti, Ototo

Partener media principal: PRO TV și Pro Cinema

Recomandat de: Europa FM

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Parteneri media: ELLE, Radio România Cultural, TV5MONDE, TV5MONDEplus, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Gen, stiri!, Revista BIZ, Haute Culture Magazine, Films in Frame, Scena9, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanica

Afaceri.news, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj

Parteneri media internaționali: Screen International

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *