Exponatul lunii mai la Muzeul Unirii. Rubin Patiția și amintirile sale despre Avram Iancu. Un manuscris din colecția muzeului albaiulian
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia oferă publicului vizitator, ca exponat al lunii mai, o piesă deosebită, este vorba despre un manuscris din colecțiile muzeului, care i-a aparținut lui Rubin Patiția.
Manuscrisele lui Rubin Patiția despre evenimentele anilor 1848-1849 în Transilvania și Avram Iancu (1824-1872), intrate în colecția muzeului albaiulian în 1971 ca donație făcută de avocatul Zaharia Muntean, ginerele autorului, au o valoare incontestabilă. În ciuda subiectivismului, explicabil până la urmă prin admirația pe care Patiția a avut-o totdeauna pentru Avram Iancu, textele manuscrise pun la dispoziția cititorului informații interesante, familiarizându-l cu epoca, cu oamenii timpului, cu ideile democratice europene care i-au animat.
Suntem în fața unor lideri români care au înțeles pe deplin spiritul vremii în care au trăit și care, înțelegând acest spirit, și-au asumat misiunea de a lupta pentru propriul neam. Dacă Avram Iancu a fost imaginea simbol a tinerimii intelectuale transilvănene angajată în lupta pentru recâștigarea libertății și a drepturilor națiunii române în perioada anilor 1848-1849, Rubin Patiția a fost un lider memorandist din vechiul comitat Alba Inferioară care, marcat de înaintașul său, i-a călcat pe urme luptând pentru aceleași idealuri câteva decenii mai târziu.
Rubin Patiția a încercat reconstituirea evenimentelor sângeroase care i-au marcat copilăria, cu ajutorul propriilor amintiri precum și a amintirilor celor care l-au cunoscut pe Avram Iancu și care au participat la confruntările cu trupele maghiare în timpul războiului civil din Transilvania din 1848-1849, lăsându-ne moștenire aceste manuscrise.
Ionela Simona Mircea,
muzeograf, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia