S-a deblocat decontarea transportului elevilor
Guvernul României a adoptat în ședința de ieri, 4 februarie 2020, Ordonanța de Urgență pentru modificarea art. 84, alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin care este reglementată și, în același timp deblocată, decontarea navetei pentru elevi.
Ordonanța inițiată de Ministerul Educației și Cercetării reglementează decontarea navetei elevilor de nivel liceal care nu sunt şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Acestora li se vor deconta cheltuielile de transport de tip navetă zilnică, pe distanțe în limita a 50 km sau li se va deconta contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Decontarea se va realiza din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora elevii sunt şcolarizaţi, pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.
Modificarea era imperativă pentru armonizarea legislației existente cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece crea o diferență de tratament juridic între elevii ce pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective, de exemplu, lipsa transportului în comun, nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.
Ulterior aprobării acestei Ordonanțe de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va elabora o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.