sanatatesocietate

Sute de copii au participat gratuit la servicii socio-medicale, printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă al Primăriei Alba Iulia

Pachetul de servicii gratuite a fost posibil prin proiectul„Sănătate pentru Toți 3/ Salutte per Tutti 3” și este dedicat copiilor din Alba Iulia, dar și din alte zone ale României, care frecventează Centrul „Maria Beatrice”, respectiv Centrul de Zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii „Sfânta Maria”.

Proiectul Primăriei Alba Iulia, ajuns la cea de-a treia ediție consecutivă, a fost derulat în colaborare cu asociația italiană Medici per la Pace și sponsorizat de către Intesa Sanpaolo Bank.

Durata celei de-a treia ediții a proiectului: până la 30 septembrie 2022.

Pe parcursul derulării proiectului, în fiecare dintre cele două centre au fost asigurate servicii gratuite, specifice profilului lor de activitate, în scopul reabilitării socio-medicale a copiilor.

La Centrul „Maria Beatrice”:

  • 80 de copii au beneficiat de sesiuni gratuite de reabilitare neuro-motorie
  • 20 de copii au fost cuprinși într-un program de intervenții dentare gratuite și au primit kit-uri dentare gratuite
  • 85 de copii, cu vârsta cuprinsă între 0 și 4 ani, au beneficiat de evaluare funcțională gratuită, în scopul prevenției și depistării precoce a eventualelor afecțiuni neuro-motorii
  • 51 de familii ale copiilor beneficiari ai centrului au primit suport psihologic specializat, în vederea gestionării situației de a avea un copil cu dizabilitate
  • 75 de părinți și copii au participat la seminarii specializate despre hrănirea copilului cu dizabilitate și stadiile de dezvoltare ale acestuia
  • 85 de studenți au fost încadrați într-un program specific de training dedicat kinetoterapeuților și terapeuților ocupaționali.

La Centrul de Zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii „Sfânta Maria”:

  • 35 de copii beneficiari ai centrului au fost cuprinși într-un program de intervenții dentare gratuite și au primit kit-uri dentare gratuite, beneficiind de asemenea de educație privind igiena orală
  • pe perioada frecventării centrului, copiii beneficiari au primit educație alimentară prin adăugarea unor alimente sănătoase la rația zilnică de mâncare pe care o primesc deja la centru
  • copiii au primit suport în realizarea temelor și au participat la activități de educație informală
  • copiii și familiile lor au primit consiliere psihologică, socială și juridică gratuită.

Ne bucurăm de fiecare dată, când reușim, ca administrație locală, să aducem plus valoare serviciilor socio-medicale din Municipiul Alba Iulia. Mă bucură și emoționează și mai mult, când beneficiarii direcți ai serviciilor sunt copii care frecventaeză centre de profil din municipiu, cum este cazul proiectului de față. De aceea, nu putem fi decât recunoscători Asociație italiene «Medici per la Pace» și finanțatorului, Intesa Sanpaolo Bank”, apreciază Gabriel Pleșa, primar Municipiul Alba Iulia.

Proiectul „Sănătate pentru toți 3/ Salutte per Tutti 3”, finanțat de către Intesa Sanpaolo Bank, a început la 1 octombrie 2021 și a avut o durată de 12 luni, implicând două organizații din Alba Iulia: Centrul „Maria Beatrice”, respectiv Direcția de Asistență Socială a Municipiului Alba Iulia, prin Centrul de Zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii „Sfânta Maria”.

Proiectul „Sănătate pentru toți 3/ Salute per Tutti 3” a avut o valoare nerambursabilă de 72.780 euro.

Suma nerambursabilă atrasă de Primăria Alba Iulia pentru derularea celor trei ediții ale proiectului este de 209.269 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *