Fundația Pentru Comunitate dublează finanțarea alocată Programului Permis pentru viitor, destinat tinerilor din medii defavorizate
55 de tineri au fost desemnați câștigători ai concursului de proiecte din cadrul celei de-a șaptea ediții a Programului Permis pentru viitor și obțin finanțare pentru a urma anul acesta cursurile școlii de șoferi pentru categoriile B, C și D;
Pentru această ediție a Programului, lansată la finalul anului 2021, suplimentarea finanțării majorează numărul de beneficiari, mai mulți tineri din medii defavorizate având acum șansa de a urma gratuit cursurile școlii de șoferi;
MOL România și Fundația Pentru Comunitate dublează finanțarea alocată celei de-a șaptea ediții a Programului Permis pentru viitor, lansată în noiembrie 2021, bugetul total fiind în valoare de 190.000 de lei. Astfel, un număr mai mare de tineri au devenit beneficiari ai programului, respectiv 55 de tineri din medii defavorizate vor fi sprijiniți anul acesta pentru a urma cursurile școlii de șoferi.
Proiectele desemnate câștigătoare și care vor beneficia de finanțare au fost selectate dintre cele 216 aplicații înscrise în concurs în perioada 25 noiembrie 2021 – 21 ianuarie 2022. 193 tineri au solicitat finanțare pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile B și BE, 18 pentru categoriile C și CE, trei pentru tractor agricol, iar pentru categoria D și atestat, câte o solicitare. Dintre cei 55 de beneficiari, 47 au obținut finanțare pentru categoriile B și BE, șapte pentru C și CE, iar un tânăr pentru categoria D.
„Tinerii din medii defavorizate trebuie susținuți în efortul lor de a-și găsi un loc de muncă, iar prin Programul Permis pentru viitor suntem mândri că reușim să oferim sprijin. MOL România este un partener devotat al comunităților din care face parte, și nu numai, și va continua să fie alături de cei care sunt în nevoie,” a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
Beneficiarii acestei ediții a Programului Permis pentru viitor provin din 18 județe: Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, Vrancea și din Municipiul București.
„Tinerii care au obținut finanțare, în termen de o lună de zile de la încheierea contractelor se vor înscrie la o școală de șoferi, iar în a doua parte a anului vor finaliza cursurile, apoi vor susține examenul. O nouă ediție a Programului va fi lansată la sfârșitul lunii noiembrie. Cei interesați se pot informa accesând website-ul Fundației Pentru Comunitate sau ne pot contacta telefonic. Menționez faptul că în procesul de evaluare este important ca solicitanții sau susținătorii să poată fi contactați telefonic în vederea unor clarificări suplimentare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Lista câștigătorilor, care devin beneficiari ai Programului Permis pentru viitor, a fost publicată de către Fundația Pentru Comunitate și poate fi consultată aici.
***
Despre programul Permis pentru viitor
Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.
De la lansarea din 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori la nivel național: în cadrul Galei Societății Civile din 2018 și la Gala Romanian CSR Awards din 2017. Pe parcursul celor șase ediții ale Programului, 125 de tineri au obținut permis de conducere, iar 23 sunt programați pentru examen sau se află în diferite faze ale pregătirii.
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 245 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de peste 260 de angajați proprii.
MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E, care vizează instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și nu numai, printr-o platformă extinsă de programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central la Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare şi producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în nouă țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2000 de stații de servicii în nouă țări din Europa Centrală şi de Sud-Est.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.