culturasocietate

Inedită expoziție dedicată icoanei – obiect de artă. Bucuria Crăciunului, la Aiud

            Cu simplitate și eleganță,  ca o întoarcere la tradiție si valori, Aiudul găzduiește o inedită expoziție dedicată icoanei – obiect de artă.  Lucrările expuse  în perioada 5-7 decembrie 2019, în fața Primăriei Municipiului Aiud, între orele 16.00-19.00 aparțin maestului iconar Alexandru Iuga.

            Organizată de Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, Primăria/Consiliul Local Aiud și Fundaţia Inter-Art Aiud expoziția se constituie într-un preambul al Târgului de Crăciun  ce se va desfășura în perioada 6 – 23 decembrie, în Piața Dr. Constantin Hagea.

            Deschiderea oficială are loc astăzi, 6 decembrie 2019, începând cu ora 16:00, zi în care va fi inaugurat și mult așteptatul patinoar.

            La lăsatul serii se vor aprinde luminile festive de Crăciun, iar grupurile de colindători ale colegiilor și liceelor aiudene vor pregăti cu frumoasele lor colinde sosirea lui Moș Crăciun. De la ora 19:30 ne vom bucura împreună de un recital marca Gino. Nu vor lipsi nici în acest an căsuțele împodobite, de unde cei prezenți vor putea achiziționa produse specifice sărbătorilor de iarnă.

            Pasionații de patinaj, dar și cei lipsiți de experiență, se vor putea bucura de patinoarul amplasat în piață până în data de 29 ianuarie 2020.

            Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne bucurăm împreună de această sărbătoare și Crăciunul să ne găsească mai buni, mai liniștiți și mai fericiți.

Fotografii de Zoltan Balog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *