educatiesocietate

Unicef: Cel puțin unu din șapte copii și tineri a fost afectat de regulile de limitare a deplasărilor

Cel puțin unu din șapte copii și tineri a fost afectat în cea mai mare parte a ultimului an de reguli de limitare a deplasărilor, cu riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională – UNICEF

Cel puțin unu din șapte copii – sau 332 de milioane de copii din lume – a fost afectat de măsurile obligatorii sau recomandările de izolare la domiciliu aplicate la nivel național pentru o perioadă de cel puțin nouă luni de la declanșarea pandemiei de COVID-19, cu riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională, a avertizat azi UNICEF.

Deși aproape toți copiii din întreaga lume au fost afectați de formă sau alta de izolare intermitentă în ultimul an, o nouă analiză a UNICEF, realizată pe baza datelor furnizate de Oxford COVID-19 Government Response Tracker, identifică unele dintre cele mai de durată condiții de izolare la nivel internațional.

Conform acestei analize, 139 de milioane de copii din întreaga lume au fost afectați de regulile obligatorii de izolare la domiciliu pentru o perioadă de cel puțin nouă luni de când răspândirea noului coronavirus a fost declarată pandemie, pe 11 martie 2020 – ceea ce înseamnă că sunt obligați să stea acasă, cu mici excepții – inclusiv copiii din state precum Paraguay, Peru și Nigeria. Restul din cei 332 de milioane de –  sau 193 de milioane – de copii au trăit conform politicilor naționale recomandate de izolare la domiciliu pentru aceeași perioadă de timp.

A fost un an lung pentru toți, dar mai ales pentru copii, în condițiile măsurilor de izolare la domiciliu și restricțiilor de circulație impuse din cauza pandemiei la nivel național”, a declarat Directorul Executiv Henrietta Fore. „Când zi de zi ești departe de prieteni și de membrii familiei extinse sau poate chiar blocat în casă cu o persoană care exercită abuzuri, impactul este semnificativ. Mulți copii ajung să se simtă speriați, singuri, anxioși și preocupați de viitorul lor. Este necesar să depășim această pandemie cu o abordare mai bună pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, iar acest lucru începe prin acordarea importanței cuvenite acestui subiect”.

Pe măsură ce pandemia intră în cel de-al doilea an, impactul asupra sănătății mintale și bunăstării psiho-sociale a copiilor și adolescenților este unul de proporții. În America Latină și în Caraibe, un sondaj recent UNICEF U-Report în rândul tinerilor a generat peste 8.000 de răspunsuri dezvăluind că peste un sfert dintre respondenți s-au confruntat cu anxietatea, iar 15% cu depresia.

Chiar și înainte de pandemie, copiii și tinerii duceau povara riscurilor asociate sănătății mintale, jumătate dintre numărul total al tulburărilor mintale fiind dezvoltate înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, iar 75% declanșându-se în prima parte a perioadei adulte. Majoritatea dintre cele 800.000 de persoane care se sinucid anual sunt persoane tinere, iar automutilarea este cea de-a treia cauză care conduce la deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, cu rate mai mari înregistrate în rândul adolescentelor. Se estimează că la nivel mondial unu din patru copii trăiește cu un părinte afectat de o tulburare mintală.

Pentru mulți dintre copiii care se confruntă cu violența, neglijarea sau abuzul acasă, măsurile de izolare la domiciliu i-au adus în situația de a rămâne blocați în casă cu o persoană care exercită un abuz și lipsiți de susținerea profesorilor, a familiilor extinse și a comunității. Nevoile copiilor din grupurile de populație vulnerabilă, precum cei care trăiesc și muncesc pe stradă, copiii cu dizabilități și cei care trăiesc în zone de conflict, riscă să fie trecute cu vederea în totalitate.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, pandemia de COVID-19 a perturbat sau a dus la oprirea furnizării serviciilor de sănătate mintală în 93% din statele lumii, pe când cererea de servicii de susținere a sănătății mintale este în creștere. Un studiu efectuat în 194 de orașe din China a concluzionat că 16% dintre respondenți au raportat simptome severe de depresie în timpul pandemiei, iar 28% dintre aceștia au raportat simptome grave de anxietate.

Drept răspuns,  UNICEF susține guvernele și organizațiile partenere în a prioritiza și a adapta serviciile pentru copii. De exemplu, în Kazakhstan, UNICEF a lansat o platformă pentru servicii individuale online de consiliere pentru copii, împreună cu sesiuni de formare de specialiști în sănătate mintală, în școli. În China, UNICEF și compania Kuaishou, specializată în rețele de socializare au lansat, o provocare online pentru a contribui la reducerea anxietății în rândul copiilor.

Tot în acest an, UNICEF va dedica emblematicul raport bienal, Starea Copiilor Lumii (State of the World’s Children), sănătății mintale a copiilor și adolescenților, în efortul de a spori conștientizarea aceste provocării mondiale, pentru a oferi soluții și pentru a încuraja guvernele să acorde o importanță sporită acestui subiect.

Dacă înainte de pandemia de COVID-19 nu apreciam această problemă drept una urgentă, acum cu siguranță o vom face”, a adăugat Fore. „Statele trebuie să investească în mod considerabil în extinderea serviciilor de sănătate mintală și de suport pentru tineri și cei care îi îngrijesc, în comunități și în școli. De asemenea, este necesară extinderea programelor de educație parentală pentru a ne asigura că, în familiile vulnerabile, copiii beneficiază  de susținerea și protecția de care au nevoie acasă”.

Note pentru editori

Datele prezentate sunt extrase din Dashboard on government responses to COVID-19 and the affected populations al UNICEF pe baza datelor din Oxford COVID-19 Government Response Tracker și din UN DESA Population Division, și au fost colectate în perioada 11 martie 2020 – 22 februarie 2021.

Politicile de izolare la domiciliu sunt împărțite în următoarele categorii:

0 – nicio măsură.

1- recomandare de a nu pleca de acasă.

2- obligativitate de a nu părăsi locuința cu excepția momentelor dedicate exercițiilor fizice zilnice, cumpărături de alimente și călătorii esențiale.

3- obligativitate de a nu părăsi locuința cu excepții minime (de exemplu, permisiunea de a ieși o dată pe săptămână sau nu mai mult de o singură persoană).

332 de milioane de copiii reprezintă estimarea minimă și se referă la copiii care trăiesc în state care au pus în aplicare atât recomandările, cât și măsurile obligatorii de izolarea la domiciliu (1-3).  139 de milioane de copiii reprezintă estimarea minimă și se referă la copiii care trăiesc în state care au pus în aplicare măsurile obligatorii de izolarea la domiciliu (2-3). Statele în care măsurile au fost puse în aplicare la nivel regional sau local nu au fost incluse – un număr necunoscut de copii supuși condițiilor de izolare la domiciliu în aceste state se va adăuga la cifrele citate.

Potrivit Oxford COVID-19 Government Response Tracker, indexul de strictețe a măsurilor de protecție din România avea la data de 28 februarie 2021 valoarea de 73,15. Indexul are la bază nouă indicatori de răspuns, inclusiv închiderea școlilor, a locurilor de muncă și interdicții de călătorie, pe o scară de la 0 la 100 (100 fiind cea mai strictă).

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *