Apa CTTA. Au fost recepționate lucrările de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă potabilă din Stremț
𝐑𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐩𝐨𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐭𝐫𝐞𝐦𝐭̦
SC Apa CTTA SA Alba continuă investițiile realizate din fonduri proprii pentru îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă potabilă furnizate consumatorilor.
Astfel, în luna octombrie a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare a unui tronson din rețeaua de alimentare cu apă potabilă din localitatea Stremț, derulate de SC Apa CTTA SA Alba.
Proiectul a fost finanțat cu suma de 3.650.000 de lei, fără TVA, din Fondul de întreținere, înlocuire (IID) și dezvoltare al companiei.
Acesta a presupus înlocuirea a 1.000 de metri de conducte de alimentare cu apă potabilă, fiind realizate, totodată, două cămine de vane și 4 hidranți, precum și 32 de branșamente noi, la 6 dintre acestea fiind schimbate și căminele aferente.
În primele 9 luni ale acestui an, SC Apa CTTA SA Alba a realizat din Fondul IID investiții în valoare totală de 21.089.400 de lei (aproximativ 4 milioane de euro).
