Festivalul de Umor, ediția a XVII-a, 2026, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
COMUNICAT DE PRESĂ
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba găzduiește, în zilele de 16 și 17 octombrie 2026, o serie de manifestări culturale organizate în cadrul Festivalului de Umor, ediția a XVII-a, un eveniment dedicat literaturii și artei care surprinde, prin cuvânt și imagine, aspectele hazlii ale vieții.
Programul de vineri, 16 octombrie 2026, va debuta la ora 16:00, la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cu două expoziții care vor aduce în prim-plan expresivitatea artistică și spiritul ironic: o expoziție de fotografie semnată de Laura Lungescu și intitulată „Dincolo de nori” și o expoziție de caricaturi realizate de Marian Avramescu, însoțită de o demonstrație live de caricatură.
În continuare, publicul va participa la deschiderea oficială a Festivalului de Umor, ediția a XVII-a, 2026 și la lansarea volumului „A(x)cente Umoristice”, semnat de Axente Iuga.
Ziua se va încheia cu deja cunoscutul „Duel al epigramiștilor” – show de epigrame, moderat de ziaristul și epigramistul Dorel Lazăr, o întâlnire în care spontaneitatea, ironia și jocul de cuvinte vor ocupa locul central.
Sâmbătă, 17 octombrie 2026, ora 16:00, tot la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, va avea loc festivitatea de premiere a participanților la Festivalul de Umor, ediția a XVII-a, 2026, urmată de lecturarea creațiilor premiate, un prilej de întâlnire cu textele care au reușit să surprindă prin originalitate, creativitate și umor.
Prin urmare, în 16 și 17 octombrie 2026, toți iubitorii de literatură și artă umoristică sunt așteptați la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba pentru a să participa la evenimentele festivalului și pentru a se bucura de două zile în care umorul va fi celebrat în multiple forme de expresie. Intrarea la evenimente este liberă!
