societateeducatie

Atelier de soluții climatice pentru tineri la Alba Iulia, 29–30 iulie

Comunicat de presă

Tinerii din Alba Iulia sunt invitați să contribuie la viitorul verde al orașului, într-un atelier dedicat soluțiilor climatice urbane

WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), alături de Primăria Municipiului Alba Iulia, Fundația pentru Tineret Alba (FTJ Alba) și echipa Alba Iulia – Capitala Tineretului din România 2026, organizează în perioada 29–30 iulie atelierul „Tineri pentru Orașe Verzi: Soluții urbane climatice”, un eveniment dedicat implicării tinerilor pentru a găsi soluții pentru un oraș mai verde, mai rezilient și mai pregătit să răspundă provocărilor schimbărilor climatice. Atelierul este organizat în cadrul proiectului european LIFE ASAP și al inițiativei One Planet City Challenge (OPCC).

Atelierul își propune să ofere tinerilor oportunitatea de a înțelege mai bine provocările climatice cu care se confruntă orașul și de a contribui activ la identificarea unor soluții pentru un mediu urban mai rezilient și mai sustenabil. Participanții vor lucra timp de două zile (29-30 iulie) între orele 11:00 – 16:00, alături de experți și reprezentanți ai autorităților locale, pentru a analiza măsurile existente și pentru a formula recomandări care pot sprijini dezvoltarea viitoare a orașului.

Pe parcursul celor două zile, participanții vor descoperi exemple de bune practici privind adaptarea la schimbările climatice, vor analiza provocările locale și vor dezvolta propuneri concrete pentru îmbunătățirea politicilor și măsurilor dedicate unui oraș mai verde. Totodată, atelierul va contribui la dezvoltarea competențelor de participare civică, colaborare și dialog cu factorii de decizie.

Evenimentul face parte dintr-un proces mai amplu de implicare a tinerilor în dezvoltarea soluțiilor climatice locale. Ulterior, în cea de-a doua jumătate a anului 2026, vor avea loc noi sesiuni de lucru dedicate prioritizării recomandărilor formulate, dialogului cu administrația locală și lansării unui program de Ambasadori pentru Orașe Verzi, care va susține implicarea pe termen lung a tinerilor în dezvoltarea durabilă a comunității.

Participarea este gratuită, iar atelierul se adresează tinerilor între 18-35 de ani, interesați de schimbările climatice, sustenabilitate, dezvoltare urbană și implicare civică. Persoanele interesate se pot înscrie completând pe pagina WWF-România, până pe 27 iulie inclusiv.

Despre LIFE ASAP

Evenimentul face parte din cadrul proiectului , care sprijină accelerarea acțiunilor climatice în orașele din Europa și își propune printre altele să aducă împreună reprezentanții primăriilor și tinerii pentru a co-crea soluții climatice bazate pe nevoi și interese locale. Proiectul LIFE ASAP este co-finanțat prin mecanismul LIFE al Comisiei Europene. Conținutul acestui articol, inclusiv punctele de vedere și opiniile exprimate, aparțin exclusiv și sunt responsabilitatea WWF România, și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau ale CINEA. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *