𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐨𝐫. 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 – 𝟏𝟓 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚

𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 „𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐨𝐫”, 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆ „𝐀𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐞𝐧𝐚” 𝐀𝐥𝐛𝐚, 𝐬𝐮𝐛 𝐞𝐠𝐢𝐝𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̗𝐞𝐚𝐧 𝐀𝐥𝐛𝐚, 𝐢̂𝐬̗𝐢 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚̆ 𝐚𝐦𝐛𝐢𝐭̗𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ 𝐜𝐨𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐚̆, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐱𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̗𝐢𝐞 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞.

Alegerea spațiului de desfășurare nu este întâmplătoare: 𝐃𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐞𝐫𝐚𝐦𝐢𝐜𝐚̆ 𝐕𝐞𝐜𝐡𝐞 – 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 propune o scenografie naturală a memoriei: obiecte, materie, urme ale îndemânării și ale timpului. Într-o asemenea ambianță, Eminescu nu mai apare ca „autor obligatoriu”, ci ca o respirație firească a patrimoniului: limba, sensibilitatea, verticalitatea. De altfel, întregul concept al serii mizează pe o idee simplă și solidă: cultura înseamnă și artă înaltă, și meșteșug, și gustul locului, toate articulate cu decență și măsură.

• 𝐔𝐧 𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭: 𝐥𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐬̗𝐢 𝐭𝐞𝐫𝐫𝐨𝐢𝐫-𝐮𝐥 𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐢

Programul începe la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟎𝟎 cu „𝐃𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐭, 𝐜𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭: 𝐎𝐥𝐚̆𝐫𝐢𝐭 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥”, sub forma unor 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐬̗𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭̗𝐢. Înainte să cerem publicului tăcere și concentrare în sala de concert, îl invităm să intre treptat într-o stare de atenție: prin gest, prin materie, prin forma care se naște dintr-un centru. Este, în fond, o analogie discretă cu actul artistic: și poezia, și muzica, și olaritul pornesc dintr-o tensiune între libertate și rânduială.

La 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟑𝟎, în foyer, se deschide componenta de „𝐃𝐞𝐠𝐮𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐫𝐨𝐢𝐫: 𝐕𝐢𝐧𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐥𝐛𝐚” (Casa Negrea), gândită explicit ca degustare înainte de concert, în spațiu dedicat, cu mențiunea de consum responsabil (18+). În logica unei cronici de specialitate, merită subliniat că acest tip de asociere îl încadrează într-o civilizație a serii: un preludiu social, un timp de întâlnire, apoi reculegerea estetică în timpul concertului, urmată de un epilog relaxat în foyer.

• 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐥-𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭: 𝐝𝐫𝐚𝐦𝐚𝐭𝐮𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐫𝐢 𝐭𝐞𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐞

𝐏𝐢𝐞𝐬𝐚 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖:𝟎𝟎: „𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐨𝐫”, 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭-𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭: 𝐝𝐫𝐚𝐦𝐚𝐭𝐮𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐫𝐢 𝐭𝐞𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐞. Această formulă fixează o intenție de regie muzicală: programul este un traseu în care muzica, vocea și rostirea se susțin reciproc.

Dramaturgia este articulată în:

• 𝐏𝐫𝐨𝐥𝐨𝐠𝐮𝐥: „𝐋𝐢𝐧𝐢𝐬̗𝐭𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢”, așază ascultarea. Într-un concert dedicat lui Eminescu, această pregătire este esențială: publicul trebuie liniștit de zgomotul zilei, înainte ca poezia să-și poată face loc. În această zonă de atmosferă, selecțiile instrumentale de tip cameristic, de la miniaturi lirice la pagini cu respirație amplă, sunt cheia. Prezența unui repertoriu precum „Salut d’amour” (Elgar), pus în dialog cu un „Dansul bătrânesc” (Ciprian Porumbescu), funcționează exact ca o punte: eleganța occidentală și fibra românească se întâlnesc fără ostentație, ca două politeți care se înțeleg din priviri.

• 𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈: „𝐋𝐮𝐜𝐞𝐚𝐟𝐚̆𝐫𝐮𝐥: 𝐜𝐨𝐬𝐦𝐨𝐬 𝐬̗𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧”, își găsește o corespondență naturală în muzica de respirație mare și în registrul înalt al emoției. Aici, un moment precum aria „Ebben, ne’andò lontana” din La Wally (Alfredo Catalani) devine un arc interior, o distanță, o decizie, o singurătate cu demnitate, perfect compatibilă cu ideea eminesciană de destin și de imposibilitate a împăcării dintre absolut și uman. Tot în acest tablou, o lucrare precum o „Baladă” (de Enescu și apoi de Porumbescu) își poate asuma rolul de „coloană de lumină”: linie cantabilă, gravitate, acel tip de lirism care nu cere aplauze, ci atenție.

• 𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐈: „𝐅𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆: 𝐞𝐫𝐨𝐬𝐮𝐥, 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐚𝐥𝐠𝐢𝐚”, cere rafinament de frazare și o melancolie lucidă. Aici intră organic romanța „Mai am un singur dor” (muzica Guilelm Șorban, versuri Mihai Eminescu), o piesă emblematică, aproape inevitabilă, dar cu atât mai responsabilă artistic. În aceeași zonă de lirism, „La serenada” (Francesco Paolo Tosti) aduce acel parfum de canțonetă care nu trivializează serata, ci îi oferă respirație și grație. Practic, Tosti este „îngerul politeții muzicale” într-o seară care altfel ar risca să fie prea gravă, iar asta e un merit, nu o slăbiciune.

• 𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐈𝐈: „𝐂𝐨𝐝𝐫𝐮 𝐬̗𝐢 𝐭̗𝐚𝐫𝐚: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫𝐚̆”, este locul în care cultura națională se simte, nu se declamă. Aici, o suită precum „Dansurile Românești” de Béla Bartók este o alegere excelentă pentru că îl arată folclorul transfigurat, trecut printr-un filtru de artă, cu respect față de materialul originar. În același spirit se așază o „Suită Românească”, segment de consistență, care poate funcționa ca miez instrumental al serii, iar lângă ea, o miniatură precum „Valsa – Un pescăruș” de Boulanger introduce o delicatețe de salon cu finețe poetică. În acest tablou, vocile capătă un rol de identitate: „Ochiul tău iubit” (Eugen Doga, versuri Eminescu) este un exemplu de cântec care poate emoționa fără să cadă în dulcegărie, iar „Pasăre cu pene albastre” (Eugen Doga, versuri Veronica Micle) oferă un contrapunct afectiv de mare valoare: Eminescu în contextul său afectiv și cultural, cu ecouri și răspunsuri.

• 𝐓𝐚𝐛𝐥𝐨𝐮𝐥 𝐈𝐕: „𝐒𝐚𝐫𝐚 𝐩𝐞 𝐝𝐞𝐚𝐥: 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚”, este, în mod firesc, zona de nocturnă, de respirație, de timp care curge. O piesă precum „Muzica” din opereta Valurile Dunării (George Grigoriu) poate funcționa ca moment de lirism popular rafinat, oferind o ieșire blândă din densitatea poetică.

• 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥: „𝐋𝐢𝐦𝐛𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆: 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮 𝐯𝐢𝐮”, o concluzie potrivită pentru Ziua Culturii Naționale: limba ca infrastructură a demnității.

Într-un asemenea proiect, cheia reușitei stă în calitatea interpreților și în echilibrul între discurs și muzică. Evenimentul propune o echipă cu profil cameristic clar: 𝐃𝐚𝐧-𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭 (vioară), 𝐌𝐚̆𝐝𝐚̆𝐥𝐢𝐧 𝐃𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮 (vioară), 𝐌𝐚̆𝐝𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐆𝐡𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧-𝐍𝐞𝐚𝐠 (violă), 𝐂𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐓𝐢𝐧𝐜𝐮 (violoncel), nucleu de coarde care poate susține atât lirismul, cât și densitatea timbrală, alături de 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐦𝐢𝐫 (pian). Prezența vocală este asigurată de 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞𝐭𝐚 𝐏𝐥𝐮𝐭𝐚̆ (soprană), iar componenta de rostire, indispensabilă unui concert dedicat lui Eminescu, revine 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐢 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 (narator). În această distribuție, vocea reprezintă o punte între text și muzică, între ideea de poezie și realitatea emoției.

• 𝐄𝐩𝐢𝐥𝐨𝐠 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥: 𝐭𝐨𝐚𝐬𝐭 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭

La 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟏𝟓, proiectul continuă cu „𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫-𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭: 𝐭𝐨𝐚𝐬𝐭 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥” (degustare de vinuri după concert – Casa Negrea), păstrând aceeași notă de civilizație și eleganță: întâi ascultarea, apoi dialogul. Pentru comunitate, astfel de finaluri sunt deosebit de importante, ele creează acea „memorie de eveniment” care fidelizează publicul și transformă cultura în obicei, nu în excepție.

„𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐨𝐫” propune măsură, construcție și unitate de stil. Integrarea atelierului de olărit și a degustării de vinuri locale este o extensie a ideii de patrimoniu: cultura ca practică vie, în cuvânt, în sunet, în meșteșug, în gustul locului.

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞, iar afișul include 𝐜𝐨𝐝 𝐐𝐑 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞: DEPOZITUL DE CERAMICĂ VECHE din Cetatea Alba Carolina.