culturasocietate

Joi, 2 octombrie va avea loc ceremonia de deschidere a Festivalului de Teatru de Tineret APOLLO, ediția a XI-a. Vezi programul complet

COMUNICAT

Joi, 02.10.2025, Skepsis vă invită la Ceremonia de Deschidere și primele spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Tineret APOLLO, ediția a XI-a !

Festivalul Internațional de Teatru de Tineret APOLLO începe Joi, 02.10.2025, invitând publicul la primele manifestări care marchează debutul celei de-a XI-a ediții a unui eveniment cultural emblematic pentru Alba Iulia!

Ceremonia de Deschidere va avea loc Joi, 02.10.2025, la Muzeul Principia, unde vor fi adresate mesaje de bun venit grupurilor participante din străinătate, care astfel vor avea o primă oportunitate de a se familiariza cu istoria orașului. Ceremonia se va încheia cu un scurt spectacol liric prezentat de elevii care activează în cadrul grupului Skepsis.

Grație unei colaborări deschise cu Penitenciarul Arad, între orele 16.00-17.30, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, festivalul va găzdui două evenimente în care artiștii implicați sunt persoane private de libertate pentru care arta reprezintă un spațiu de expresie, sinceritate și redescoperire personală.

  • La ora 16.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, va avea loc vernisajul expoziției de pictură Ultimul Tablou : liniștea de după furtună, prezentată sub egida ”Artă în Penitenciar”, avînd ca și curator pe artistul Ștefan Balog.
  • La ora 17.00 trupa BLITZ va susține spetacolul Cinci avioane în șapte ani, care ne va spune povestea unui tânăr în luptă cu vocile interioare, prins fiind în capcana dependenței

Prima seară a festivalului se va încheia cu două spectacole propuse de trupe din străinătate : MFG ART DANCE SPACE (Ungaria), care va prezenta un spectacol de teatru nonverbal și Il LUOGO IN BUIO (Italia), grup care revine la Alba Iulia, de această dată cu o comedie-concert.

Vor urma alte trei zile de spectacole diverse ca și gen și abordare pentru public și cu activități de intercunoaștere, formare și schimb de experiență pentru participanți, festivalul având un pronunțat caracter intercultural și urmărind promovarea orașului Alba Iulia ca reper pe harta internațională a evenimentelor artistice de tineret.

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru APOLLO se desfășoară la Alba Iulia în perioada 02-06 octombrie, reunind 95 artiști invitați – 14 trupe și companii de teatru din 10 țări : Italia, Elveția, Finlanda, Lituania, Polonia, Rep.Moldova, Ucraina, Ungaria, Tunisia, Quatar.

Festivalul nu este o competiție, grupurile participante primind ca și trofee opere de artă originale create de artistul Ștefan Balog, inspirate din poveștile spectacolelor prezentate.

În spiritul promovării tinerilor artiști locali, festivalul include în program și proiecția filmului scurt Fragmente din mine, creat de Sara Bărbat, elevă la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia implicată în programul de formare Skepsis Studio.

Accesul spectatorilor este liber la toate evenimentele din program, în limita capacității spațiilor de prezentare. Programul complet al festivalului se regăsește în evenimentul facebook dedicat https://www.facebook.com/events/1452157266066014 sau pe site-ul organizatorului: https://teatrulskepsis.ro/jurnal/proiecte/apollo/

Festivalul este organizat ca și proiect cultural de către Asociației Grupul Skepsis cu susținerea mai multor instituţii și organizaţii locale implicate ca Parteneri : Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia și Consiliul Județean Alba; Centrul Cultural Palatul Principilor ; Fundaţia “Inter-Art” Aiud.

Grație eforturilor Asociației Grupul Skepsis, începând din anul 2023 festivalul Apollo face parte dintr-un circuit european de evenimente și este co-finanțat prin proiectul cultural internațional LOCUS – Sinergii Culturale Urbane Locale, programul Europa Creativă, dedicat dezvoltării evenimentelor și creșterii audienței, monitorizării și analizei modului în care instituțiile locale, agenții media și mediul de afaceri local se implică și susțin inițiativele culturale ale societății civile și a operatorilor culturali independenți.

PROGRAM

JOI 02.10.2025

Muzeul Principia

12.00 – CEREMONIE DE DESCHIDERE

– invitați speciali : Dr. Joke Elbers (ND); Dr. habil Cristian Stamatoiu (RO)

CCS Alba Iulia

16.00 – Expoziție de pictură

Ultimul tablou: liniștea de după furtună”

Curator: Ștefan Balog

Antreu

17.00 – Blitz – Penitenciarul Arad (RO)

Cinci avioane în șapte ani

drama/lb RO/30 min

SalaMare

18.00 – MFG Art Dance Space (HU)

No man’s land

nonverbal/ lb.RO/ 20 min

SalaMare

19.00 – Il Luogo In buio (IT)

Life, Stage, Fight

Concert-comedie/ lb.EN-IT/ 60 min

SalaMare

VINERI 03.10.2025

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

12.00 – TAVOLE DA PALCOSCENICO (IT)

Labyrinth

Spectacol Instalație/ lb EN/ 50 min

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

16.00 – MASKAM RAD (UA)

The Trumpeter

drama/ lb UA-EN/ 60 min

Sala Mare

17.00 – SKEPSIS (RO)

Fata de Măritat

absurd/lb RO / 35 min

Parcul Mihai Eminescu

17.40 – Film Scurt

Fragmente din mine – Sara Bărbat

Sala Amfiteatru

18.00– UTENA CHAMBER THEARE (LT)

The Matchmaking

Comedie/ lb EN-IT/ 50 min

SalaMare

20.00– SŪDUVA (PL)

His name is Kastukas

Drama/ lb Pl-LT-EN/ 60 min

SalaMare

SÂMBĂTĂ – 04.10.2025

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

16.00 – ART DES DEUX PROD (TN)

L’Atelier

drama/ lb arabă/ 30 min

Sala Amfiteatru

16.45 – BELOE (CH)

White on Black

nonverbal/ 60 min

Sala Mare

18.00 – ARTTERRA (FI)

Ukrainian Voices

drama/ lb. UKR-EN/ 45 min

Sala Amfiteatru

19.30 – TEATRUL 21 (RO)

Forever Medeea

drama/ lb. RO/60 min

Sala Mare

DUMINICĂ- 05.10.2025

16.00 – JOUSOUR PROD (QA)

The shoeshiner

drama/ lb arabă/ 45 min

SalaMare

17.45 – Anykščiai Theater (LT )

Othello

drama/ lb LT/ 60 min

SalaMare

19.45 – TEATRUL ”B.P.Hașdeu” (Rep. Moldova)

Un loc sub soare

documentar / lb RO/ 90 min

SalaMare

21.30– Ceremonie Închidere

Cuvânt de încheiere:

Dr. Joke Elbers (ND)

Dr. habil Cristian Stamatoiu (RO)

Opiniile și perspectivele exprimate aparțin în întregime autorilor și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau EACEA. Uniunea Europeană sau autoritatea responsabilă pentru grant nu sunt responsabile pentru acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *