culturasocietate

Festivalul Cetăților Dacice se va desfășura între 20 și 22 iunie, la Cugir

În zilele de 𝟐𝟎, 𝟐𝟏 și 𝟐𝟐 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, la 𝐂𝐔𝐆𝐈𝐑, 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐞𝐭𝐚̆𝐭̗𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐜𝐞 își va deschide din nou porțile, readucând la viață mituri, legende și fapte de arme ce vor trezi mândria străbună în sufletul fiecărui participant.

Vor răsuna pași de legionari romani și strigăte de războinici daci, în vreme ce nimfele vor dansa ritualic în lumina torțelor. Asediul Cetății Singidava va fi reînscenat, iar fumul rugului dacic se va înălța, ca-n vechime, purtând către zei mesajul curajului și al onoarei.

Meșteșugari iscusiți vor da viață taberelor antice, iar copiii — pui de daci — vor învăța să descopere povestea neamului din care se trag. Decathlonul Dacic va pune la încercare vitejia și spiritul de echipă, într-o întrecere ce va aminti de vechile olimpiade ale cetăților.

Seara, spectacolul Rugului Dacic va transforma noaptea în legendă, iar cântecul, dansul și focul vor scrie povești de neuitat pe cerul Cugirului. Sub semnul Lupului Dacic, orașul va vibra de istorie, tradiție și spirit comunitar.

Festivalul Cetăților Dacice 2025 va fi, din nou, o călătorie în timp, o pledoarie pentru identitate, o lecție vie despre rădăcinile noastre adânci, despre eroii și credințele unui popor care a știut mereu să-și păstreze sufletul liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *