Cugir: lansarea cărții „Județul Alba – Periplu afectiv”, autor Nicoleta Idita – Tomuța
COMUNICAT DE PRESĂ
Joi, 10 aprilie 2025, de la ora 17.00, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir va avea loc lansarea volumului „Județul Alba – Periplu afectiv”. Evenimentul va avea loc în prezența autoarei, cunoscuta ziaristă Nicoleta Idita – Tomuța, alături de care vor fi prezenți reprezentanți ai organizatorilor și ai partenerilor: Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba; Diane Dobrean, director al Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir și Anca Dinică, președinta filialei Alba a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Despre volum și autoare vor vorbi ziarista Anca Dinică și prof. Daniela Floroian, bibliotecar și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, filiala Alba. Prezentarea volumului va fi urmată de povestea apariției cărții spusă chiar de autoare și de un dialog cu publicul prezent. În finalul lansării de carte, grupul folk „Echo” din Cugir, coordonat de Attilo Doszlop, va susține un moment artistic, urmat de sesiune de autografe și fotografii.
Cartea „Județul Alba – Periplu afectiv” a fost editată la finalul anului trecut în cadrul Programului „Susținerea și promovarea culturii scrise”, program al Consiliului Județean Alba care are ca scop acordarea de sprijin financiar pentru editarea lucrărilor cuprinse în categoria culturii scrise. Ea este rodul muncii de peste treizeci de ani a autoarei, ziarista Nicoleta Idita-Tomuța, și cuprinde câteva dintre articolele publicate în cotidianul Unirea al județului Alba, articole completate de fotografiile av. Zelu Popa, director general al ziarului.
„Dedic această carte copiilor mei, Diana și Rareș, care nu de puține ori au fost alături de mine și au învățat să iubească România, începând, firesc, cu județul Alba”, a scris în cuvântul înainte al cărții, autoarea.
Evenimentul cultural de la Cugir este organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Alba. Intrarea la eveniment este liberă iar cei prezenți vor primi cărți cu autograf.