cultura

EXPONATUL LUNII MAI LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: PORTRETUL LUI LUCIAN BLAGA REALIZAT DE PICTORUL CLUJEAN MIRCEA VREMIR ÎN ANUL 1969

În colecția de artă a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, se păstrează un portret al lui Lucian Blaga, realizat postum, de pictorul clujean Mircea Vremir (1932-1991). Cu dimensiunile de 38 x 50cm, în tehnica ceracolor pe carton, tabloul este semnat şi datat dreapta jos cu negru: „ M. VREMIR ‘69”.

Portretul, realizat în anul 1969, face parte din ciclul „Oameni şi … oameni” şi prezintă publicului un Lucian Blaga tânăr. În ciuda faptului că pictorul l-a cunoscut în perioada în care Blaga fusese îndepărtat de la catedra universitară şi avea în jurul vârstei de 55 ani, „exilat” fiind la Biblioteca Universităţii, a reuşit să-i surprindă esenţa nemuritoare şi spiritul tânăr. Tuşele late, intense şi petele mari de culoare, sunt două dintre caracteristicile tehnicii pictorului, portretul ales exponat al lunii mai la muzeul din Sebeş, fiind realizat în această manieră. Fața prelungă, inteționat realizată astfel, trimite cu gândul la felul în care sunt reprezentați sfinții în pictura bizantină și contrastează cu fruntea proeminentă a subiectului, vrând parcă să sugereze faptul că ea adună toate ideile și năzuințele unei generații de intelectuali români sacrificați de regimul politic al timpului. Culorile folosite sunt reci: negru, tonuri de gri, ocru, verde smarald, cromatică care adăugă un plus de sobrietate lucrării şi nici nu putea fi altfel ținând seama de faptul că, lucrarea prezintă una dintre cele mai importante personalități culturale românești din secolul XX.

Autorul portretului, pictorul Mircea Vremir, s-a născut în anul 1932 în satul Lipoveni jud. Neamţ. Talent nativ, şi-a desăvârșit formarea profesională la Institutele de Arte Plastice din Iaşi şi Cluj între anii 1949 şi 1955. A expus încă din timpul studenției, iar după absolvire a funcționat ca profesor la Liceul de Arte Plastice din Cluj (1957-1961), apoi ca asistent universitar şi lector la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj – Facultatea de arte plastice (1961-1971), iar apoi lector la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1971-1990). Pe lângă pictură de șevalet şi linogravuri, a executat fresce şi mozaicuri monumentale, însă, în creația sa, un loc aparte l-a ocupat Delta Dunării, pe care a iubit-o şi pictat-o „en plain air” de-a lungul întregii sale vieți. A luat parte la expoziții anuale de grafică (1956, 1957, 1958) şi la bienalele de pictură şi sculptură (1968, 1970, 1972, 1976). Între 1957 şi 1991 a organizat șaptesprezece expoziții personale la Cluj-Napoca, Dej, Miercurea Ciuc, București şi Tulcea, iar în străinătate la Moscova (1957) și Osaka, (1973). De asemenea, i-au fost consacrate patru expoziții naționale retrospective în Cluj-Napoca între 1999 şi 2017. Lucrări ale artistului sunt prezente în muzee şi colecții publice din București, Cluj, Brașov, Lăzarea, Sibiu şi Sebeş, precum şi în colecții particulare din SUA, Australia, Japonia, Anglia, Suedia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Franța, Germania, Austria, Ungaria şi România. S-a stins din viață la Cluj-Napoca în anul 1991.

Portretul a fost donat muzeului de familia pictorului în anul 2015 şi desemnat ca exponat al lunii mai 2024 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, cu prilejul celei de a XLIV-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”.

(Drepturile de autor pentru acest text aparțin Muzeului Municipal „Ioan Raica” si Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *