Municipiul Alba Iulia. Consultarea populației referitor la Regulamentul privind dreptul de acces pe proprietate pentru construirea rețelelor de utilități
ANUNŢ privind consultarea populației în perioada 02.04.2024 – 17.05.2024, referitor a elaborarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea condiţiilor de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a municipiului Alba Iulia în vederea construirii, instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, precum și măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice în subteran.
Primăria municipiului Alba Iulia, astăzi, 02.04.2024 anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea condiţiilor de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a municipiului Alba Iulia în vederea construirii, instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, precum și măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice în subteran.
Proiectul de hotărâre și documentația aferentă pot fi consultate la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, respectiv la avizierul autorității publice locale și pe site-ul autorității publice www.apulum.ro, secțiunea Consultare publică.
Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relaţii cu publicul al autorității publice locale.
Etapa de consultare a publicului se desfăşoară în perioada: 02.04.2024 – 17.05.2024;
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare, privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se depun în scris, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunț, respectiv până la data de 16.04.2024, h 16.00.
-ca mesaj în format electronic pe adresele de e-mail: ovidiu.hulea@apulum.ro;
– prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Alba Iulia, Calea Moților, nr. 5 A, Alba Iulia, Județul Alba, 510134;
– la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, la Registratură, la adresa: Calea Moților, nr. 5 A, de luni până joi între orele: 7.30.-16.00, sau vineri între orele: 7.30.- 13.30.
Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea condiţiilor de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a municipiului Alba Iulia în vederea construirii, instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, precum și măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice în subteran, specificându-se articolele din proiect la care se face referire și menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a autorității publice locale, la linkul www.apulum.ro, secțiunea Consultare publică – la proiectul de hotărâre mai sus menționat – în minută.
Pentru cei interesaţi există posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică. Data întâlnirii va fi adusă la cunoștința publicului interesat printr-un anunț ulterior.
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon 0372586464, persoană de contact: Hulea Ovidiu, e-mail: ovidiu.hulea@apulum.ro.