Laura Alexia Bogdan și Alexandru Sibișan, de la CS Unirea Alba Iulia, medalii de argint la Cupa Europeană de Juniori
Comunicat de presă
Laura Alexia Bogdan și Alexandru Sibișan, sportivi legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, au obținut medalii de argint la Cupa Europeană de Juniori de la Sarajevo, desfășurată în 2-3 martie. Acestea sunt primele performanțe internaționale obținute în acest an de către sportivii secției noastre de judo.
Laura Alexia Bogdan (elevă a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia – director Daniela Mateica) a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și la categoria de vârstă Juniori U 21. Ea s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului după ce a câștigat trei lupte extrem de grele, cu sportivi din Turcia, Grecia și Italia, ajungând în finală (unde a pierdut în fața unei sportive din Turcia).
Alexandru Sibișan a concurat la categoria de greutate – 90 de kilograme și la categoria de vârstă Juniori U 21. El s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului după ce a câștigat, la rândul său, trei lupte dificile, cu sportivi din Grecia, Ucraina și Polonia, ajungând în finală (unde a pierdut în fața unui sportiv din Serbia).
Astfel, în urma acestei competiții, CS Unirea Alba Iulia își trece în palmares două importante medalii de argint. Sportivii secției de judo din cadrul CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Ambii sportivi medaliați au dublă legitimare: Laura fiind legitimată și la CSM Cluj, iar Alexandru fiind legitimat și la CSM Pitești.
”Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia se poate mândri cu aceste rezultate deosebite obținute de Laura Alexia Bogdan și Alexandru Sibișan, care marchează debutul excelent al anului competițional. Aceste medalii de argint reprezintă nu doar o recompensă pentru eforturile depuse, ci și o motivare suplimentară pentru viitoarele competiții internaționale. Felicitări sportivilor și antrenorilor. Mult succes la viitoarele competiții!”, a transmis Daniela Moșneag, director CS Unirea Alba Iulia.
CS Unirea Alba Iulia