UNICEF: 1,4 miliarde de copii la nivel mondial nu beneficiază de protecție socială de bază, potrivit celor mai recente date
Mai puțin de o zecime dintre copiii care trăiesc în țările cu venituri mici primesc alocație, ceea ce îi face vulnerabili la boli, lipsuri în educație, alimentație precară, sărăcie și inegalitate.
La nivel mondial, 1,4 miliarde de copii cu vârste cuprinse între 0 și 15 ani nu beneficiază de nicio formă de protecție socială, ceea ce îi face vulnerabili la boli, alimentație precară și sărăcie, potrivit noilor date publicate astăzi de Organizația Internațională a Muncii (OIM), Salvați Copiii și UNICEF.
În țările cu venituri mici, mai puțin de unul din zece copii din această grupă de vârstă are acces la prestații pentru copii, ceea ce evidențiază o disparitate semnificativă în comparație cu acoperirea de care se bucură copiii din țările cu venituri ridicate.
Prestațiile pentru copii reprezintă o formă esențială de protecție socială, menită să promoveze bunăstarea pe termen lung a copiilor. Plătite în numerar sau sub formă de credite fiscale, prestațiile pentru copii sunt esențiale pentru reducerea sărăciei, precum și pentru accesul la asistență medicală, nutriție, educație de calitate, apă și salubritate. În plus, aceste prestații sprijină dezvoltarea socio-economică, în special în perioade de criză.
În astfel de contexte, mulți copii sunt lipsiți de resursele și serviciile de bază de care au nevoie pentru a scăpa de sărăcie și, prin urmare, sunt expuși la efectele de lungă durată ale foametei, malnutriției și nerealizării potențialului. Cele trei organizații fac apel la guverne să se asigure că toți copiii sunt protejați prin mecanisme de protecție socială, inclusiv prin intermediul alocațiilor universale pentru copii.
Datele arată că s-a înregistrat o creștere globală modestă a accesului la alocațiile pentru copii pe o perioadă de 14 ani, de la 20% în 2009 la 28,1% în 2023. Cu toate acestea, progresele au fost inegale. În țările cu venituri mici, ratele de acoperire rămân foarte scăzute, de aproximativ 9%. În același timp, în țările cu venituri ridicate, 84,6% dintre copii beneficiază de acoperire.
Ratele de acoperire pentru copiii din țările foarte vulnerabile la impactul climatic sunt cu o treime mai mici decât cele din țările care nu sunt clasificate ca fiind la risc ridicat. Asigurarea protecției sociale a copiilor este esențială pentru a-i feri de cele mai grave efecte ale crizei climatice.
„La nivel mondial, există 333 de milioane de copii care trăiesc în sărăcie extremă, luptând să supraviețuiască cu mai puțin de 2,15 dolari pe zi, și aproape un miliard de copii care trăiesc în sărăcie multidimensională. În ritmul actual de progres, atingerea țintelor privind sărăcia din cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă este nerealizabilă. Acest lucru este inacceptabil. Cu toate acestea, eradicarea sărăciei în rândul copiilor este o alegere politică. Extinderea acoperirii protecției sociale a copiilor în lupta împotriva sărăciei este esențială, inclusiv prin acordarea progresivă a prestațiilor universale pentru copii”, a declarat Natalia Winder Rossi, director de Politici sociale și protecție socială în cadrul UNICEF.
Repartizarea regională a acoperirii prestațiilor pentru copii în perioada 2009-2023:
- În Asia de Est și Pacific, gradul de acoperire al prestațiilor acordate copiilor a crescut de la 9,2% în 2009 la 16,0% în 2023.
- În Africa de Est și de Sud, acoperirea a crescut de la 9,6% la 12,3%.
- În Africa de Vest și Centrală, acoperirea a crescut de la 3,1% la 11,8%. În Europa de Est și Asia Centrală, acoperirea a crescut de la 59,0% la 61,4%.
- În America de Nord, acoperirea a crescut de la 78,1% la 84,0%.
- În Europa de Vest, acoperirea a crescut de la 91,0% la 93,2%.
Îmbunătățiri mai accentuate au avut loc pentru aceeași perioadă în:
- America Latină și Caraibe, unde ratele de acoperire au crescut de la 30,8% la 41,9%.
- În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, de la 22,7% la 32,5%.
- În Asia de Sud, de la 9,2% la 24,3%.
„Aceasta este o criză pentru cei peste un miliard de copii care nu beneficiază de prestații și pentru țările în care trăiesc. Există o nevoie urgentă de politici eficiente care să ne ajute să eliminăm lacunele de protecție. Inegalitățile regionale în ceea ce privește acoperirea și progresul sunt foarte îngrijorătoare – îmbunătățirea acoperirii prestațiilor pentru copii este marginală în majoritatea regiunilor și prea mulți copii sunt încă lăsați în urmă” a declarat Shahra Razavi, director al Departamentului de protecție socială din cadrul OIM.
Pentru a susține eforturile de monitorizare și reducere a lacunelor în ceea ce privește acoperirea prestațiilor pentru copii, Salvați Copiii, OIM și UNICEF au dezvoltat Global Child Benefits Tracker, o platformă online pentru a monitoriza accesul copiilor la prestații și pentru a face demersuri pe lângă guverne și donatori în vederea eliminării acestor lacune. Această lansare are loc într-un moment critic, în condițiile în care cele mai recente date arată că 829 de milioane de copii din întreaga lume trăiesc în gospodării cu venituri pe persoană sub 3,65 USD pe zi, iar progresele în ceea ce privește reducerea sărăciei în rândul copiilor au stagnat în mare măsură.
„Prestațiile pentru copii sprijină familiile pentru a-și permite o mai bună hrană, sănătate, educație și protecție și sunt esențiale pentru realizarea drepturilor copiilor și pentru sporirea potențialului lor ca adulți. Prin urmare, alocațiile sunt esențiale pentru construirea unor economii favorabile incluziunii și rezistente pentru viitor. Din păcate, multe țări nu au acordat prioritate investițiilor în protecția socială. Prin intermediul Child Benefits Tracker, evidențiem amploarea sărăciei infantile la nivel mondial și exemplele de progres, pentru a stimula o mai mare voință politică și investiții în sisteme de protecție socială care să țină seama de nevoile copiilor”, a declarat David Lambert Tumwesigye, Responsabil pentru politici globale și advocacy în priving Sărăcia în cazul copiilor din cadrul Save the Children International.
Cele trei agenții îndeamnă factorii de decizie politică și donatorii să ia măsuri decisive pentru a obține o protecție socială universală pentru toți copiii, prin:
- Construirea unor sisteme de protecție socială bazate pe drepturi, care să țină seama de gen, să fie incluzive și să răspundă la șocuri, pentru a aborda inegalitățile și pentru a obține rezultate mai bune pentru, de exemplu, fete și femei, copii cu dizabilități, copii migranți și copii supuși muncii forțate.
- Pentru a elimina lacunele în materie de protecție este necesar să se acopere „deficitul de finanțare”. Aceasta înseamnă că investiția în prestații pentru toți copiii oferă o modalitate dovedită și eficientă din punct de vedere al costurilor de a combate sărăcia infantilă și de a asigura dezvoltarea copiilor.
- Furnizarea unei game cuprinzătoare de prestații pentru copii prin intermediul sistemelor naționale de protecție socială, care să conecteze, de asemenea, familiile la servicii sociale și de sănătate esențiale, cum ar fi serviciile de îngrijire a copiilor gratuite sau la prețuri accesibile și de înaltă calitate.
- Asigurarea unei finanțări durabile pentru sistemele de protecție socială prin mobilizarea resurselor interne și creșterea investițiilor publice în copii.
- Consolidarea protecției sociale pentru părinți și persoanele care îi îngrijesc prin garantarea accesului la locuri de muncă decente și la prestații adecvate, inclusiv șomaj, boală, maternitate, invaliditate și pensii.