Spitalul Juețean Alba. S-a semnat contractul pentru construcția noii secții de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională finanțate prin PNRR

Comunicat de presă

Vineri, 12 ianuarie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (SJU), a fost semnat contractul proiectare și execuție pentru construcția noii secții de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională. Această investiție, foarte importantă pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale, este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență și cofinanțată de către Consiliul Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul.

Contractul a fost semnat de către reprezentantul legal al SJU Alba Iulia și reprezentantul legal al constructorului SC Concelex (lider asociere de firme), care a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția noului corp de spital. Lucrările trebuie finalizate până în 30 iunie 2026.

Cu ocazia semnării contractului de execuție a lucrărilor, la spital a fost organizată o conferință de presă la care au participat conducerea CJ Alba – președinte Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman (care a sprijinit acest proiect), reprezentanți ai liderului asocierii de firme și reprezentanți ai SJU Alba Iulia.

Contractul de finanțare pentru acest proiect al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost semnat în 17 martie 2023. Acest proiect are ca obiectiv principal îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare. Investiția vizează construcția unui nou corp de spital, pentru spitalizare continuă, cu o capacitate de 90 de paturi. Aceasta va fi alcătuită dintr-o secție de oncologie medicală cu 30 de paturi, o secție de radioterapie cu 25 de paturi, o secție de îngrijiri paliative cu 25 de paturi și un compartiment de hematologie cu 10 paturi. De asemenea, va exista și o secție de spitalizare de zi, destinată tratamentelor de chimioterapie, cu o capacitate de 9 paturi și 22 de scaune.

Pe lângă acestea, proiectul prevede și construirea unui ambulatoriu cu 4 cabinete de consultații și 4 săli de tratament, precum și o registratură și spații aferente. Compartimentul de cardiologie intervențională va fi dotată cu un angiograf și echipamente adiacente pentru funcționare. Pentru tratamentele de radioterapie, vor fi disponibile două acceleratoare liniare și un simulator C.T.

Infrastructura medicală va fi desfășurată începând cu zona de subsol. Aici va fi înființat un departament de radiorerapie dotat cu două aparate specifice, vestiare, spații tehnice și un adăpost de protecție civilă. La parter, vor fi amenajate birouri de internare și internare de zi, precum și ambulatoriul. Etajele superioare vor fi destinate secțiilor de specialitate, astfel încât etajul 1 va găzdui compartimentul de hematologie cu 10 paturi și zona de chimioterapie (pentru spitalizarea de zi), etajul 2 va fi dedicat secției de radioterapie cu 25 de paturi, etajul 3 va găzdui secția de oncologie medicală cu 30 de paturi, iar etajul 4 va avea o secție de îngrijiri paliative cu 25 de paturi. Etajul 5 va fi destinat cardiologiei intervenționale și va fi dotat cu un angiograf, iar în partea superioară a construcției va fi amenajat un heliport pentru transferul rapid al pacienților în situații de urgență.

Acest proiect va aduce beneficii semnificative pacienților din Alba, asigurându-le accesul la servicii medicale de calitate și tratamente specializate. De asemenea, va contribui la creșterea capacității de diagnostic și tratament a afecțiunilor oncologice și cardiovasculare, având un impact pozitiv asupra sănătății populației.

Clădirea va fi construită în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Suprafața desfășurată a noii construcții se va întinde pe 8.076 metri pătrați și va fi legată printr-un tunel de celelalte corpuri ale unității medicale. Construcția va beneficia de surse regenerabile: panouri fotovoltaice, panouri solare, CTA cu recuperatoare de căldură, baterii de încălzire și răcire, BMS pentru eficientizarea consumurilor din clădire (HVAC, iluminat și curenți slabi).

Valoarea totală a proiectului este de 277.024.344 de lei (din care 263.173.127 de lei finanțare europeană și 13.851.217 de lei cofinanțare din partea Consiliului Județean Alba). Valoarea contractului de proiectare și execuție (semnat în 12 ianuarie) pentru construcția noului corp de spital, atribuit în urma licitației derulate pe SEAP, a fost de 119.870.250 de lei. Din valoarea totală a proiectului vor fi finanțate, pe lângă proiectarea și construcția propriu-zisă, echipamentele și aparatura medicală desfășurării actului medical, respectiv alte servicii necesare.

Radioterapia este o metodă esențială în tratamentul diferitelor tipuri de cancer. Ea utilizează radiații pentru a distruge celulele canceroase sau pentru a încetini creșterea acestora. Analiza datelor privind bolnavii cu patologie oncologică în evidența Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a relevat necesitatea de dezvoltare a serviciilor medicale în specialitatea oncologie, hematologie, precum și nevoia de dezvoltare a serviciului de radioterapie în cadrul unității medicale.

Cardiologia intervențională se referă la proceduri minim invazive care sunt utilizate în tratamentul bolilor cardiovasculare, precum intervenția de angioplastie coronariană cu sau fără implantarea de stenturi și arteriografia periferică. Acest compartiment le permite medicilor să diagnosticheze și să trateze rapid și eficient pacienții cu urgențe cardiace cum ar fi infarctul miocardic acut, unde timpul de intervenție constituie un factor important în evoluția favorabilă a acestuia. Înființarea compartimentului de cardiologie intervențională ar permite rezolvarea mai multor patologii în cadrul spitalului nostru (precum patologia coronariană acută/cronică, patologia arterială periferică, tulburări de conducere intracardiacă), astfel încât numărul pacienților care trebuie transferați în alte centre să scadă semnificativ. Într-un an, peste 13% dintre pacienții cu patologie cardiacă prezentați la SJU Alba Iulia au fost transferați în alte centre pentru efectuarea de intervenții ce țin de acest domeniu medical.

În prezent, SJU Alba Iulia este spitalul din județ unde se concentrează cazurile de oncologie medicală, îngrijiri paliative și hematologie. La secția de cardiologie a SJU Alba Iulia se efectuează regim de gardă continuă și se asigură asistența medicală preventivă, curativă și de urgență cardiologică pentru populația din județ.

Înființarea secțiilor de radioterapie și cardiologie intervențională, respectiv construcția unui heliport, sunt investiții importante pentru Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, care pot avea impact important asupra îngrijirii pacienților și gestionării cazurilor de urgență.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *