,,Ad Batavos. Cercetări arheologice la Războieni –Cetate”. Expozitie la Muzeul National al Unirii
Joi, 23 noiembrie 2023, ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, va avea loc vernisajul expoziției ,,Ad Batavos. Cercetări arheologice la Războieni –Cetate”.
Expoziția prezintă rezultatele cercetărilor sistematice desfășurate începând cu anul 2016 la Războieni –Cetate.
Pe teritoriul de astăzi al localității Războieni-Cetate, parte componentă a orașului Ocna Mureș, a staționat în epoca romană Ala I Batavorum. Această unitate militară auxiliară a fost adusă in Dacia în timpul împăratului Hadrian. În armata romană ala era o trupă de cavalerie. Unitatea de la Războieni fiind miliaria cuprindea, cu alte cuvinte, aproape 1000 de soldați.
Trupa era compusă din soldați recrutați din zona Rinului, de unde îi vine și denumirea. Batavii au fost un trib germanic, originar din zona Țărilor de Jos care au avut principalul centru administrativ în orașul modern Nijmegen. Încă de la primele contacte cu triburile germanice, Roma le-a admirat pentru calitățile lor războinice. Acest fapt adus la recrutarea mai multor unități militare auxiliare, 9 cohorte (trupe pedestre) și o ala, cea care în perioada Daciei romane va staționa la Războieni. In jurul castrului acestei unități ia ființă o așezare civilă- vicus. Începând din anul 2016 în această așezare Muzeul Național al Unirii desfășoară campanii de cercetare arheologică sistematică. Organizate cu finanțarea Consiliului Județean Alba, săpăturile investighează o clădire situată la nord-vest de castru, denumită convențional Edificiul I. Descoperirile extrem de importante au făcut posibilă organizarea acestei expoziții unde sunt prezentate o parte a rezultatelor. Materialele arheologice descoperite au fost restaurate în cadrul Laboratorului de Restaurare din cadrul muzeului albaiulian. Exponatele reprezintă vase ceramice realizate de către meșterii locali, precum și tipare și ponsoane, care au dus la identificarea acestor ateliere locale de ceramiști. O parte însemnată o au numeroase artefacte minore ( piese de uz comun, obiecte de podoabă, monede, etc), realizate cu precădere din os, fier, bronz, dar și din aur și argint.
Expoziția, ai cărei curatori sunt cercetător științific George Bounegru din cadrul MNUAI și cercetător științific Rada Varga din cadrul Universității Babeș-Bolyai, este însoțită de un catalog redactat pentru publicul larg. Ea a fost organizată ca parte a proiectului Oameni, lucruri și constructe identitare. Materialitatea batavilor din Dacia romană, finanțat de către UEFISCDI, în cadrul programului PN III (PN-III-P1-1.1-TE-2021-0165), având ca instituție contractoare Universitatea BabeșBolyai.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.